Grindeanu: Operaționalizăm rapid liniile de cale ferată din Portul Galați
Această linie de cale ferată va permite transportul mărfurilor spre și dinspre Ucraina, via Republica Moldova, prin Portul Galați, a explicat șeful Transporturilor.
Astfel, acest port dunărean va deveni, alături de portul Constanța, unul dintre punctele cheie din regiune pentru transportul de mărfuri și materii prime, anticipează Grindeanu.
El a precizat că reparațiile pentru această linie de cale ferată cu ecartament lărgit (3,58 km) și pentru o linie de cale ferată cu ecartament normal (1,16 km) din Portul Galați vor dura 60 de zile de la data semnării contractului.
Suma de 1,28 milioane de lei fără TVA necesară reparațiilor va fi suportată din bugetul CFR Infrastructură, a mai spus șeful Transporturilor.
Licitația pentru „Lucrări de reparație a liniei 706 J Cale Largă – Galați Larga Ana – Galați Bazin – Galați Mărfuri – Port Docuri și a liniei cale normală Galați Mărfuri – Port Docuri – Siloz” a fost lansată de Sucursala CF Galați a CFR Infrastructură pe 18 aprilie 2022.