Grindeanu: Proiectul de lege pentru cota de TVA zero la achiziţia de locuinţe va fi adoptat până la sfârşitul lunii mai
„Măsura TVA zero la achiziţia de locuinţe e un proiect de lege pe care Guvernul îl susţine. O să mergem pe paşii legali. În momentul în care ni se va cere de către Parlament punctul de vedere, îl vom da pozitiv”, a declarat premierul Sorin Grindeanu la un forum pe teme imobiliare.
Deşi în ultimele zile mai multi finantişti au tras un semnal de alarmă şi au arătat că măsura TVA zero la achiziţia de locuinte nu respectă o directiva a UE, Grindeanu spune că va notifica Comisia Europeană. „Sunt nişte reguli pe care trebuie să le respectăm”, mai spune premierul.
Depus în Parlament chiar de şeful PSD, Liviu Dragnea, proiectul de lege pentru tva zero la achiziţia de locuinte este în dezbatere publică şi va fi adoptată în timpul acestei sesiuni parlamentare, care se va încheia la sfârşitul lunii mai, mai spune Grindeanu.
„Sigur că dacă înrebi un finanţist care stă şi adună plusuri, prima impresie e că vom fi pe minus. Însă acesta nu vede şi efectele secundare pentru întreg domeniul. Este un impuls pentru această piaţă să începem să reducem acel deficit de aproximativ un milion de locuinţe. Efectele se vor vedea pe urmă, în încasări mai mari”, a mai declarat premierul.
Acesta a mai mentionat ca Guvernul va trimite o serie de modificari pentru completarea acestei legi.
„Proiectul de lege are în vedere introducerea unor facilităţi fiscale în domeniul TVA: (…) aplicarea cotei zero de TVA pentru livrarea de locuinţe către persoane fizice, livrarea de construcţii destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap, livrarea de clădiri către primării în vederea atribuirii de către acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei”, se arată în proiectul de lege.