Grindeanu: Se lucrează în foc continuu pe șantierul Drumului Expres Brăila – Galați!

10 02. 2022
umbbraila

„Se lucrează în foc continuu pe șantierul Drumului expres Brăila – Galați!
– lucrări la terasamente
– execuție saltele material granular
– lucrări pentru asigurarea scurgerii apelor (amenajare podețe)”, trasmite șeful Transporturilor pe pagina proprie de Facebook.

Potrivit lui, termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor este luna mai 2024.

Drumul expres Brăila- Galați va avea o lungime de 10,77 km. Valoarea contractului este de 371,41 milioane lei (fără TVA). Sursa de finanțare este din Fonduri Europene nerambursabile.

 

Drumul Expres Brăila – Galați va fi o variantă alternativă viabilă pentru traficul greu de pe DN22B, va asigura o conexiune rapidă între cele două orașe, dar și cu podul suspendat peste Dunăre de la Brăila.

Proiectul pornește din drumul de legătură brăilean al podului peste Dunăre, are 3 poduri, 2 viaducte și un pasaj, fiind prevăzute 2 benzi pe fiecare sens de circulație. Finalul traseului este la intersecția cu DN2B în zona Movileni.

Pe 15 aprilie 2021, CNAIR a semnat contractul pentru „Proiectarea și Execuția Drumului Expres Brăila – Galați” cu ASOCIEREA SC SA & PE CONSTRUCT SRL (LIDER DE ASOCIERE) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE S.R.L.

Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor. Perioada de garanție este de 120 de luni.
Pe 1 iulie 2021 a fost dat ordinul de începere pentru faza de proiectare, iar pe 10 ianuarie 2022 a fost emis ordinul de începere pentru construcția a circa șapte kilometri.