Grindeanu: Se lucrează la legea unică a salarizării şi la legea prevenţiei

Prim-ministrul României, Sorin Grindeanu, a declarat că Ministerele au început să lucreze la legea prevenţiei şi la legea salarizării unitare.
Economica.net - S, 18 feb. 2017, 19:23
Grindeanu: Se lucrează la legea unică a salarizării şi la legea prevenţiei

„Se lucrează în comisia interministerială la legea prevenţiei, iar la Ministerul Muncii pe salarizare unică. Există discrepanţe mari între bugetari-anormale din punctul meu de vedere- ce nu pot fi reglate decât printr-o lege unică a salarizării”, a declarat Sorin Grindeanu în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV.

 „Prea s-a încetăţenit modul următor de control- mă duc la firma x şi blochez totul. Nu! Activitatea trebuie să continue. Organul are rolul de îndrumare şi control. De aceea facem această lege a prevenţiei”, a spus Grindeanu. 

Prin acest act normativ se doreşte evitarea sancţionării companiilor pentru încălcarea unor prevederi legale, în paralel cu remedierea problemelor descoperite.

Acesta a făcut menţiuni şi despre discuţiile de la Bruxelles care au vizat inclusiv situaţia României în ceea ce priveşte fondurile UE. În acest sens, Grindeanu susţine că săptămâna viitore Guvernul României va cere Comisiei Europene fonduri comunitare pentru construirea de penitenciare. 

„La Bruxelles am discutat aplicat cu vicepreşedinte Comisiei Europene ce răspunde de partea economică şi de competitivitate despre lucrurile pe care noi nu le-am facut. Suntem rămaşi în urmă din multe puncte de vedere. Dar facem paşi concreţi în perioada următoarea. Problema este că înainte de da factura spre a fi decontată din fonduri UE trebuie să ai CUI pentru a putea dai factura. Acum exită foarte multe organisme de management care nu sunt acreditate. Asta este situaţia la zi”, a explicat GRindeanu.

Potrivit acestuia, Guvernul a prevăzut în bugetul de anul acesta 22 miliarde de lei din atragerea fondurilor europene „faţă de zero anul trecut”.

Te-ar mai putea interesa și
Camioane pe hidrogen – s-a semnat memorandum de înțelegere pentru un nou coridor de hidrogen în Europa, în zona României. Cine este implicat
Camioane pe hidrogen – s-a semnat memorandum de înțelegere pentru un nou coridor de hidrogen în Europa, în zona României. ...
Patru companii din Europa au semnat oficial un Memorandum de Înțelegere (MoU) în cadrul Summitului Mondial al Hidrogenului de la Rotterdam, marcând lansarea Consorțiului SEE pentru mobilitate pe......
Elon Musk pleacă din administrația Trump. El a promis că va rămâne un prieten și un consilier al președintelui american
Elon Musk pleacă din administrația Trump. El a promis că va rămâne un prieten și un consilier al președintelui american
Miliardarul Elon Musk a asigurat vineri că va fi în continuare un "prieten şi un consilier" al preşedintelui american ...
De la un singur magazin, la afaceri de aproape 2,5 miliarde de euro. Românii care au bătut multinaționalele
De la un singur magazin, la afaceri de aproape 2,5 miliarde de euro. Românii care au bătut multinaționalele
Dedeman SRL, fondată în 1992 de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a evoluat de la un mic magazin de bricolaj din Bacău ...
Tragedia de la Salina Praid. Ce profituri are Salrom și ce a făcut ca să împiedice inundarea salinei. Localnicii sunt revoltați, Guvernul intervine
Tragedia de la Salina Praid. Ce profituri are Salrom și ce a făcut ca să împiedice inundarea salinei. Localnicii sunt ...
Salrom, societatea de stat care administrează resursele de sare din România, inclusiv salinele, este o firmă profitabilă. ...