Grindeanu: Se redeschide linia feroviară peste Prut Zorleni – Fălciu – Frontiera cu Republica Moldova
„Continuăm astfel eforturile concrete pentru sprijinirea persoanelor refugiate din Ucraina, care sosesc în România prin frontiera cu Republica Moldova”, explică șeful Transporturilor.
Potrivit lui, CFR a intervenit în regie proprie pentru a permite circulația în condiții de siguranță pe acest sector de cale ferată și pentru repunerea în funcțiune a Haltei Fălciu.
„Luăm în mod constant toate măsurile necesare pentru asigurarea unor coridoare de tranzit care să asigure legături eficiente cu alte orașe importante din România dar și cu Punctele de Trecere a Frontierei cu țările vecine”, adaugă Grindeanu.
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare publice, informează la rândul său că, vineri, 18 martie 2022, se redeschide linia de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, o linie feroviară care traversează râul Prut și care asigură legătura directă cu Stația CF Cantemir, punct feroviar de frontieră al Republicii Moldova.
Prin redeschiderea liniei feroviare Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, în lungime de circa 60 de km, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA se aliniează eforturilor concrete ale României în preluarea și gestionarea fluxului crescut de refugiați din Ucraina, care sosesc în țara noastră, prin granițele cu Republica Moldova.
Linia de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, destinată atât transportului feroviar de călători, dar și de marfă, a fost închisă în anul 2015, deoarece niciun operator de transport feroviar român sau din Republica Moldova, nu a mai solicitat trasă pentru desfășurarea transportului pe această secție de cale ferată neinteroperabilă.
Astfel, în contextul crizei umanitare din Ucraina și a numărului mare de refugiați, care sosesc prin punctele feroviare de la granița cu Republica Moldova, redeschiderea și crearea condițiilor necesare reluării transportului de călători pe linia Zorleni – Fălciu Frontieră reprezintă în acest moment o măsură necesară în eforturile comune depuse de autoritățile locale și centrale pentru descongestionarea fluxului crescut de refugiați și reducerea presiunii de la celelalte puncte de frontieră cu Căile Ferate din Moldova.
Pentru redeschiderea liniei de cale ferată Zorleni – Fălciu – Fălciu Frontieră, Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a executat în regie proprie lucrările necesare pentru crearea condițiilor în vederea realuării transportului feroviar, lucrări care au constat în înlocuirea de traverse, completarea cu material mărunt de cale și piatră spartă, lucrări de consolidare a liniei, de defrișarea a vegetației pe o suprafață totală de 144.000 mp, precum și lucrări de asigurare a gabaritului de trecere în zona trecerilor la nivel.
De asemenea, în clădirea Hm (haltă de mișcare – n.r.) Fălciu au fost realizate lucrări de igienizare și de salubrizare, lucrări desfășurate cu sprijinul Primăriei Bogdănești, precum și lucrări de repunere în funcție a instalațiilor sanitare și electrice, inclusiv a sistemului de supraveghere video al sectorului Poliției de Frontieră.
Toate aceste demersuri, menite să asigure condițiile necesare preluării tuturor persoanelor refugiate din Ucraina, întreprinse de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA în puntele feroviare de frontieră de tranzit cu Republica Moldova, din nordul și nord-estul țării, se aliniază eforturilor comune ale autorităților locale, centrale și ale societății civile care s-au mobilizat în acțiuni concrete de sprijin umanitar și de coordonare strânsă în depășirea provocărilor cu care ne confruntăm în această perioadă, spun reprezentanții CFR Infrastructură.
Ei adaugă că personalul companiei CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare naționale, va lua în continuare toate măsurile necesare și va colabora permanent cu autoritățile locale și centrale pentru asigurarea condițiilor necesare preluării fluxului crescut de refugiați, care se află în tranzit în țara noastră, pentru legătura feroviară cu Ungaria, inclusiv persoanelor de orice naționalitate, care sosesc din Ucraina, și solicită îndrumare și asistență în stațiile de cale ferată, unde la solicitarea primăriilor și prefecturilor, au fost amenajate spații pentru refugiați, unde primesc hrană și asistență, până la preluarea și transportarea acestora în centrele special amenajate de autorităile locale și centrale.