Grindeanu sesizează CCR asupra nerespectării secretului votului la moţiunea de cenzură

Economica.net
29 06. 2017
sorin_grindeanu1_52505700

Prim-ministrul Sorin Grindeanu reclamă Curţii Constituţionale faptul că unii parlamentari au votat moţiunea de cenzură cu bilele la vedere, fapt ce contravine prevederilor din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, care prevede explicit votul secret pentru moţiunile de cenzură, scrie News.ro.

”Exercitarea mandatului de către deputaţi şi senatori, aflaţi în serviciul poporului, trebuie să fie caracterizată, între alte exigenţe, de respectarea principiului legalităţii şi al bunei-credinţe, prin exprimarea votului în strictă concordanţă cu interesele electoratului care a acordat mandatul respectiv şi cu convingerea proprie a parlamentarului”, a scris Grindeanu.

El susţine că Regulamentul pe care l-a invocat trebuie să conţină prevederi suplimentare care să se refere la situaţia în care secretul votului nu este asigurat. ”Consider că nu este lipsită de interes o eventuală completare a Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu norme care să prevadă reluarea votului în situaţia în care derularea concretă a procedurilor parlamentare nu respectă prevederile regulamentare aplicabile”, se arată în documentul citat.

Premierul argumentează că nerespectarea secretului votului la moţiunea de cenzură care i-a demis guvernul a creat un conflict de natură constituţională între puterile statului, prin efectele pe care adoptarea moţiunii le-a produs.

”Fără a solicita anularea adoptării moţiunii de cenzură, vă adresez rugămintea de a examina condiţiile votării de către deputaţi şi senatori a acestei moţiuni şi de a impune Parlamentului respectarea pe viitor a dispoziţiilor constituţionale şi legale privitoare la asigurarea caracterului secret al votului exprimat de parlamentari”, se mai spune în sesizarea trimisă Curţii Constituţionale.

Premierul interimar Sorin Grindeanu a declarat, miercuri, că speră ca Secretariatul General al Guvernului (SGG) ”să găsească o soluţie până mâine”, pentru a trimite în numele Executivului o solicitare la Curtea Constituţională prin care să se găsească o modalitate ”de a proteja dreptul parlamentarilor de a-şi exprima votul fără nicio constrângere”, precizând că ”spectacolul” de la votarea moţiunii de cenzură nu ar trebui să se mai întâmple în Parlamentul României şi că votul trebuie să fie secret.

”Ce s-a întâmplat la moţiunea de cenzură, acel spectacol cu rânduri de filtre şi cu arătatul votului, nu ar trebui să se mai întâmple în Parlamentul României. Este o chestiune care ţine şi de lege şi de demnitate şi de onoare. I-am rugat pe cei de la Secretariatul General, poate găsesc o soluţie până mâine, de a face o solicitare la Curtea Constituţională, în numele Guvernului, prin care să găsim o modalitate de a proteja dreptul parlamentarilor de a-şi exprima votul fără nicio constrângere. Votul trebuie să fie secret”, a declarat Sorin Grindeanu.

El şi-a exprimat speranţa că se va găsi o soluţie ”să se spună «stop» acestor practici, mai ales în Parlamentul României”.

”Sper să găsească o soluţie. Repet, pentru viitor, pentru ce va fi după. E bine pentru sănătatea democraţiei noastre să avem aşa ceva. Dacă nu vor găsi cei din Secretariatul General până mâine, poate că viitoarea echipă guvernamentală va găsi o soluţie prin care să sesizăm Curtea şi să se spună «stop» acestor practici, mai ales în Parlamentul României”, a subliniat Grindeanu.