Grindeanu: Vom adopta un proiect de lege pentru proiectele strategice pe infrastructură, energie şi apărare

Economica.net
20 04. 2017
licitatie_bani_proces_74651800_86680000_70847300_51089400_48687000_26321300

‘Este un proiect de lege pe care vrem să-l adoptăm – şi despre care s-a mai vorbit – pentru proiectele strategice, pentru că vrem să simplificăm foarte mult, în acord cu cerinţele Comisiei Europene, tot ceea ce ţine de achiziţii şi de implementarea acestor proiecte strategice pe trei mari domenii: infrastructură, energie şi apărare. Sunt lucruri, dacă vorbim de infrastructură, unde de prea multe ori s-a pierdut prea mult timp’, a afirmat şeful Executivului într-un interviu la România TV.

El a precizat că în următoarea lună speră că vor putea începe lucrările pe autostrada Piteşti-Sibiu, pe lotul 1 şi pe lotul 5, ‘să începem acele faze care trenează’, aici fiind vorba despre închiderea Culoarului IV European, care are finanţare pe fonduri europene.

De asemenea, premierul a spus că se lucrează pe autostrada Lugoj-Deva şi anul acesta vor fi date spre utilizare unele tronsoane, dar nu tot drumul: ‘E celebra fază pe acest tronson, unde lucrările sunt mai ample pentru nişte tuneluri pentru urşi, tot inventate la noi în ţară. Nu prea sunt urşi pe acolo, dar, mă rog, trecem peste’.

‘Tot ceea ce este prins în master-plan şi are finanţare europeană este prioritar pentru Guvernul pe care îl conduc. (…) România, în toţi aceşti ani, indiferent de cine a condus un guvern sau de ce culoare politică avea acel guvern, mai mult s-au desenat cu carioca pe tablă trasee şi master-planuri şi s-au tot desenat şi, când să se facă, nu s-au mai făcut’, a spus prim-ministrul Sorin Grindeanu.