Groaznic accident de circulaţie în Vaslui: Şase oameni au murit FOTO VIDEO
Potrivit primelor informaţii furnizate de Inspectoratul de Poliţie al judeţului Vaslui, accidentul a avut loc pe drumul european E 581, între localităţile Bădeana şi Tutova, pe un sector de drum drept, fără ca acesta să fie acoperit cu polei. De aceea, poliţiştii merg pe varianta că şoferul ar fi adormit la volan, iar maşina a lovit un ciot de copac de pe marginea drumului, iar apoi s-a răsturnat.
Cinci persoane au murit pe loc, iar o femeie a fost transportată la spital în stare foarte gravă. Din nefericire, aceasta nu a mai rezistat. Decesul ei a fost confirmat de către medici.
„Victimele au fost găsite pe câmp, în apropierea maşinii răsturnate. Urmează identificarea tuturor persoanelor, acestea fiind, cel mai probabil, din judeţul Vaslui, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ştraub.