Groparu şi DailyCotcodac i-au dat în judecată pe Morar şi Buzdugan pentru că le fură poantele
Cunoscuţi în blogosferă pentru groparu.ro si DailyCotcodac, Radu Valentin Bazavan şi Julius Constantinescu i-au acţionat în judecată pe Daniel Buzdugan şi Mihai Morar, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 141 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Cei doi bloggeri îi acuză pe Morar şi Buzdugan că le-au furat glumele, folosindu-le în emisiunile tv sau radio pe care aceştia le prezintă.
Radu Valentin Bazavan, proprietarul blogului groparu.ro, a declarat pentru RTV.net că speră că se va face dreptate în cazul acesta, iar nivelul daunelor pe care le va cere o să fie destul de mare.
„În data de 27 octombrie 2011, în cadrul emisiunii „Răi, da’ buni”, realizatorul Mihai Morar a prezentat un top al numelor amuzante din România, pretinzând că a fost întocmit de el însuși, cu ajutorul unui „prieten recenzor, care a făcut vreo două cartiere la recensământ”. Pe parcursul emisiunii s-a menționat în mai multe rânduri că este vorba de un „top făcut de Mihai Morar”. În realitate, topul a apărut pe DailyCotcodac în februarie 2011. (..) Prin urmare, este evident că Mihai Morar – pe care îl vom numi în continuare „făptuitorul” – a încălcat cu bună știință drepturile de autor asupra articolul cu pricina. De reținut că făptuitorul a indicat pozițiile din top întocmai cum au apărut pe Daily Cotcodac, fiind deasupra oricărui dubiu că este vorba de unul și același material”, susţine Julius Constantinescu, proprietarul DailyCotcodac.