Gropile „fac bine” la turism: cum încurajează afacerile hotelierilor de pe litoral o autostradă care se dezintegrează

13 06. 2019
a2_94510300

Nici bine nu s-au semnat pe contractele pentru reparația sectorului de beton al Autostrazii Soarelui (A2), că au şi fost amânate lucrările. Mai mult, se sistează şi lucrările aflate în derulare pe alt tronson.

Decizia şefului de la Transporturi este criticată de voci din domeniu, care susţin că sezonul construcțiilor se suprapune în mare parte cu cel estival.

Mai mult, în lipsa reparaţiilor şi din cauza degradării puternice a şoselei către litoral, vor fi introduse oricum limitări de viteză. „Cum încurajează turismul o autostradă care se prăbuşeşte”, întreabă retoric acestea.

Şi Asociaţia România Fără Gropi critică oprirea lucrărilor. „Era de aşteptat. S-a început cu o sistare”, spune Alexandru Vâlvoi, preşedintele Asociaţiei.

Deşi consideră că trebuie ţinut cont şi de business-ul turistic, Vâlvoi apreciază că oprirea lucrărilor la cererea hotelierilor reprezintă doar o scuză să nu se facă nimic.

El apreciază că, din cauză că s-au tot găsit scuze de-a lungul anilor, vom ajunge să închidem de tot secțiunea cu probleme de pe Autostrada Soarelui și vom fi nevoiți să circulăm pe drumul cel vechi spre litoral.

Cu toate că apreciază că o decizie bună, și cei de pe forumul Asociaţiei Pro Infrastructură ironizează Conpania de Drumuri pentru amanarea reparațiilor: „orice început care începe cu o amânare este o mare realizare pentru CNAIR”.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a semnat pe 7 iunie acordurile – cadru pentru lucrările de întreținere a părții carosabile ale A2 pe sectorul București – Fundulea.

Lucrările sunt împărțite în două loturi astfel:

Lotul 1 km (12+000 – km 24+000) Calea 1 și 2, are o lungime de 12 km, și va fi executat de S.C. PORR CONSTRUCT S.R.L. la o valoare a lucrărilor de 41,7 milioane de lei, fără TVA.

Lotul 2 km (24+000 – km 36+000) Calea 1 și 2, tot în lungime de 12 km, va fi executat de S.C. SAGA BUSINESS CONSTRUCT S.R.L, la o valoare a lucrărilor de 44,9 milioane de lei, fără TVA.

Lucrările sunt programate sa dureze 24 de luni si vor consta în frezarea dalelor de beton, consolidarea fisurilor active și repararea rosturilor degradate, atât pe calea 1, cât și pe calea 2.

Finanțarea este asigurată prin transfer de la bugetul de stat și venituri proprii.

În iulie anul trecut, CNAIR, prin DRDP Constanța, a mai atribuit firmei Oyl Company Holding un acord-cadru pe doi ani pentru „Lucrări de reparații sistem rutier A2 Tronson km 64+500-96+000 Lehliu-Drajna-Calea 1 si 2”, pentru suma de 51,96 milioane de lei.

FOTO: A2, lucrări de frezare și așternere covor asfaltic executate pe sensul București – Constanța, calea 1, banda 1, km 52 – km 57 (sursa: CNAIR)