Groupama Asigurări lansează opțiunea de notificare online a evenimentelor pentru asigurările de viață

19 08. 2021
Calin Matei, Director General Adjunct, Groupama Asigurari

Noua funcționalitate vine în completarea serviciilor online de avizare a daunelor, disponibile și pentru asigurarea de locuință cu extra acoperiri, CASCO și asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) și include elemente specifice tehnologiei Robotic Process Automation (RPA) de la UiPath.

”Digitalizarea a fost întotdeauna una dintre prioritățile noastre, ca modalitate de a fi mai eficienți și de a livra produse și servicii simple, predictibile, în ton cu așteptările clienților noștri. Am fost primul asigurător din România care a introdus constatarea daunelor și realizarea inspecțiilor de risc la distanță, prin intermediul unei aplicații de video call și printre primii care au pus la dispoziția clienților opțiunea de notificare a daunelor online. Dacă până acum serviciul era disponibil doar pentru anumite produse din categoria asigurărilor generale, de acum el este disponibil și pentru produse din portofoliul asigurărilor de persoane. E un instrument gândit atât pentru a facilita interacțiunea clienților cu noi, dar și pentru a eficientiza procese la nivelul echipei noastre și a reduce timpii de răspuns. Cu alte cuvinte, e o investiție în viitor” a declarat Călin Matei (foto), director general adjunct Groupama Asigurări.

Serviciul de notificare online a evenimentelor specifice asigurărilor de viață este disponibil pe www.groupama.ro și poate fi accesat de clienții care au o poliță de asigurare de viață valabilă și care doresc să deschidă un dosar de daună în urma producerii unui eveniment asigurat. Procesul este unul ușor de parcurs, rapid, toate documentele relevante pentru dosar fiind încarcate într-un singur loc.

Serviciul este valabil și pentru notificarea daunelor specifice asigurărilor de locuință cu extra acoperiri, asigurărilor facultative pentru autoturisme CASCO sau asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA).

Despre Groupama Asigurări

Groupama Asigurări este parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, cu 32.600 de angajaţi deservind peste 13 milioane de clienţi la nivel global, Groupama Asigurări îşi orientează strategia de dezvoltare în jurul celui mai important partener al său, clientul, pentru care dezvoltă produse şi servicii simple şi flexibile, adaptabile nevoilor acestuia, care să îi asigure continuitatea planurilor atunci când apar evenimente neprevăzute.