Groupama Asigurări, prime brute subscrise de peste un miliard de lei în 2018, în creştere cu 8,7%
Concomitent, compania a înregistrat un profit operaţional de 44 milioane de lei, însă raportează o contribuţie IFRS de 9 milioane de lei, pe fondul evenimentelor excepţionale care au marcat piaţa de asigurări in 2018.
„Groupama Asigurări a depăşit un nou prag în 2018, în condiţiile unui context de piaţă dificil. Performanţele financiare sunt, astfel, rezultatul unui efort însemnat la nivelul întregii companii şi, de aceea, aş vrea să le mulţumesc tuturor colegilor mei pentru angajamentul lor faţă de Groupama Asigurări şi faţă de clienţii noştri, cărora le-am demonstrat, din nou, că suntem un partener de încredere. A fost un an dificil şi prin prisma provocărilor climatice, care au afectat segmentul agro, precum şi din perspectiva multiplelor evenimente care au marcat piaţa. Suntem, astfel, cu atât mai bucuroşi să fi atins o nouă piatră de hotar în ceea ce priveşte rezultatele financiare şi privim încrezători către consolidarea acestor rezultate în 2019”, a declarat Francois Coste, CEO Groupama Asigurări.
Segmentul asigurărilor non-viaţă a avut o contribuţie majoră la rezultatele totale, înregistrând o creştere de 9% faţă de anul precedent şi ajungând la 970,4 milioane lei. Dintre acestea, avansuri de două cifre au avut asigurările RCA (+16,5%), alte asigurări non-viaţă, precum cele de răspundere civilă, răspundere a transportatorului şi de călătorie (12,6%), reconfirmând potenţialul ridicat al acestor segmente.
Creşteri considerabile au fost înregistrate şi de segmentele Casco şi Property. Astfel, primele pe segmentul CASCO s-au majorat cu 7,8%, creşterea fiind în continuare susţinută de înmatriculările de maşini noi şi având o contribuţie semnificativă din partea canalului Leasing. În acelaşi timp, în contextul extinderii serviciilor Groupama Asigurări pentru segmentul Property (excluzând Agro), acesta a înregistrat o evoluţie pozitivă faţă de anul trecut (+7,7%), atingând valoarea de 175,1 milioane lei şi având contribuţii echilibrate atât din partea asigurărilor pentru persoane fizice, cât şi a celor pentru persoane juridice.
Totodată, linia asigurări de persoane (viaţă, sănătate & accidente) a avut o contribuţie de 70 milioane lei (+6,8%).
În 2018, au existat provocări în ceea ce priveşte profitabilitatea asigurărilor de culturi, în contextul fenomenelor meteo extreme din vară şi toamnă, cât şi a celor RCA, pe fondul schimbării regimului de tarifare.
Rezultatele Groupama Asigurări se încadrează în tendinţele de creştere la nivel de Grup. Astfel, în perioada raportată, grupul Groupama a înregistrat un profit net de 450 milioane euro, în creştere cu 54% faţă de anul precedent, din care profitul operaţional raportat este de 298 milioane euro.
În ceea ce priveşte rezultatele pe piaţa locală, acestea vin pe fondul unor acţiuni şi produse inovative, având în centru clientul. Astfel, în 2018, Groupama Asigurări a continuat să inoveze, atât prin soluţii tehnologice, cât şi prin platforme unice, precum Board of Clients, structură de tip consultativ formată din clienţi ai companiei, care oferă perspectiva lor asupra pieţei de asigurări, a nevoile reale ale clienţilor sau feedback cu privire la produsele şi serviciile companiei, pe baza experienţei personale.
Tot în 2018 a fost extinsă Colecţia de avantaje, produs unic pe piaţa asigurărilor din România. Astfel, atât clienţii persoane fizice, cât şi clienţii persoane juridice beneficiază acum de posibilitatea de a notifica online daunele printr-un sistem rapid şi simplu de utilizat, bazat pe un robot software. De asemenea, companiile care încheie o asigurare de Incendiu şi Alte Calamităţi sau o asigurare a Afacerilor Mici şi Mijlocii beneficiază de facilitatea de autoconstatare, în valoare maximă de 10.000 lei, serviciul minimizând timpul necesar pentru avizarea daunelor.
În plus, pe parcursul anului 2018, Groupama Asigurări a continuat să se dedice unor parteneriate strategice, devenind asigurătorul oficial al Echipei Naţionale de Rugby şi confirmându-şi astfel angajamentul de a susţine performanţa, precum şi continuând colaborarea cu Poliţia Română şi Comitetul Olimpic Sportiv Român.
În perioada următoare, Groupama Asigurări va continua transformarea businessului prin tehnologie, astfel încât să asigure continuitatea planurilor clienţilor săi, prin servicii şi produse relevante, simple şi de calitate ridicată, la preţuri corecte.