Groupama Asigurări România estimează o creştere a veniturilor cu 5% în 2015 şi un profit de 20 milioane lei

Economica.net
07 04. 2015
500_923808442_32456300

Anul trecut, Groupama România a înregistrat un volum de prime brute subscrise de 710,6 milioane lei, în scădere cu 0,98% faţă de 2013, şi ocupă locul 4 pe piaţa românească de asigurări, a precizat directorul general adjunct al companiei, Călin Matei.

Cea mai importantă linie de business este cea a asigurărilor CASCO, unde Groupama şi-a consolidat locul doi pe piaţa românească şi a înregistrat prime brute subscrise de 338,469 milioane lei, în creştere cu 3,34%.

Pe segmentul asigurărilor de tip Property, Groupama ocupă locul al 2-lea, cu o cotă de piaţă de 13,5% şi prime brute subscrise de 160 milioane lei, în creştere foarte uşoară, cu 0,03% faţă de 2013.

La asigurările RCA, Groupama România ocupă locul 9 în piaţă şi a consemnat prime brute subscrise de 126,04 milioane lei, în scădere cu 5,9%, compania reducându-şi voluntar expunerea pe acest segment.

Asigurările de sănătate şi accidente au fost marcate de o dezvoltare puternică datorată dezvoltării portofoliului de clienţi corporate, având că rezultat creşterea subscrierilor până la 11,29 milioane lei, cu 71,81% mai mult decât anul trecut.

Asigurările de Viaţă au avut o contribuţie în totalul primelor brute subscrise de 43 milioane lei, în creştere cu 3% faţă de 2013, peste media de creştere a pieţei de 0,47%. Compania ocupă locul 11 pe piaţa locală, pe acest segment.

Potrivit reprezentanţilor companiei, pentru al doilea an consecutiv Groupama Asigurări este compania cu cel mai mic număr de reclamaţii din top 5 asiguratori generalişti, înregistrând o scădere a numărului acestora cu 29% faţă de anul anterior, având totodată şi cea mai mică pondere a reclamaţiilor
întemeiate.

‘Anul 2014 a fost unul marcat de provocări şi proiecte ambiţioase, care ne-au asigurat atingerea obiectivului de profitabilitate. Groupama Asigurări a devenit o companie profitabilă, întărindu-şi în acelaşi timp poziţiile strategice, pe o piaţă de asigurări emergentă’, a afirmat
Francois Coste.

Grupul Groupama este prezent în 11 ţări şi a înregistrat anul trecut prime brute subscrise de 13,6 miliarde euro şi un profit brut de 257 milioane euro.