Groupama își extinde opțiunea de avizare a daunelor online pentru toate produsele Non-Auto

09 12. 2021
Calin Matei, Director General Adjunct, Groupama Asigurari

Noua funcționalitate vine în completarea serviciilor online de avizare a daunelor, disponibile pentru asigurarea de locuință cu extra acoperiri și produsele din categoria Auto și Viață (CASCO și asigurarea de răspundere civilă auto RCA, asigurări de viață).

Soluția a fost implementată și dezvoltată în Salesforce Service Cloud, lider global în piața soluțiilor de gestionare a relațiilor cu clienții. Aceasta este disponibilă pe site-ul groupama.ro și poate fi accesată de clienții care doresc să deschidă un dosar de daună. Transmiterea documentelor și a fotografiilor se poate face online, iar comunicarea se realizează prin e-mail, SMS sau apeluri telefonice, reducându-se astfel timpul necesar pentru instrumentarea unui dosar de daună. În medie, durata avizării unei daune în mediul online, prin noua soluție implementată de Groupama, este de cinci minute.

”Una dintre prioritățile noastre este creșterea eficienței în tot ceea ce ține de procesul de gestionare a daunelor, atât din perspectiva clienților, dar și a echipei noastre. De altfel, Groupama a fost primul asigurător din România care a introdus soluții precum constatarea daunelor la distanță sau opțiunea de notificare a daunelor online, ca modalități de a rămâne aproape de clienții noștri și a le livra produse și servicii simple și predictibile. De data aceasta e vorba despre extinderea opțiunii de avizare a daunelor online pentru toate produsele din categoria Non-Auto. În acest fel, creștem gradul de transparență și reducem timpul de instrumentare a daunelor, iar lucrul acesta vine atât în avantajul clienților noștri, cât și al colegilor noștri care sunt implicați în proces”, a declarat Călin Matei (foto), director general adjunct Groupama.

Extinderea opțiunii de avizare a daunelor online pentru toate produsele Non-Auto vine în completarea unor soluții inovatoare introduse de Groupama pe piața din România, în scopul dezvoltării unor servicii cât mai simple, intuitive și ușor de folosit. Printre ele se numără și Video Asist, serviciul de constatare a daunelor și realizare a inspecțiilor de risc de la distanță, semnarea electronică a contractelor de asigurare sau efectuarea plăților online.

Despre Groupama

Groupama are în România uportofoliu de peste 1 million de clienţi individuali şi peste 80.000 de companii. Parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, mutualist si cu o istorie de peste 100 de ani, cu 32.600 de angajaţi deservind peste 13 milioane de clienţi la nivel global, Groupama îşi orientează strategia de dezvoltare în jurul celui mai important partener al său, clientul, pentru care dezvoltă produse şi servicii simple şi flexibile, adaptabile nevoilor acestuia, care să îi asigure continuitatea planurilor atunci când apar evenimente neprevăzute.