Groupama sacrifică RCA în favoarea CASCO. Primele CASCO au crescut la 189 milioane de lei, faţă de 109 milioane la RCA

Economica.net
05 09. 2017
parcare_69583300

„Rezultatele înregistrate în prima jumătate a anului confirmă faptul că strategia noastră funcţionează şi că suntem pe drumul cel bun în ceea ce priveşte câştigarea preferinţei românilor prin livrarea de produse şi servicii de calitate la un preţ corect, datorită angajamentului crescut al tuturor colegilor noştri”, a declarat François Coste, Director General al Groupama Asigurari.

În rezultatul obţinut de companie în prima jumătate a anului, asigurările non-viaţă au avut o contribuţie de 445 milioane de lei, în urcare cu 5,3% faţă de anul trecut, în timp ce rezultatul tehnic net după comisionare s-a îmbunătăţit, fiind susţinut în mare măsură de îmbunătăţirea rezultatelor pe segmentele Sănătate, Accidente şi Property (inclusiv Agro).

Per total, valoarea primelor brute subscrise în categoria Sănătate şi Accidente a înregistrat o creştere semnificativă, de 87%, în contextul potenţialului ridicat al acestui segment de piaţă, precum şi datorită eforturilor susţinute de dezvoltare a acestei linii de business. Zona de Property (inclusiv Agro) a avut o evoluţie semnificativă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marcând o creştere de peste 8%, până la 100 milioane de lei.

Pe segmentul Auto, poliţele CASCO au înregistrat o creştere de 9%, până la 189 milioane de lei, în timp ce RCA a scăzut cu 11%, până la valoarea de 109 milioane de lei.

În plus, linia de ‘alte asigurări non-viaţă – transport, răspunderi civile şi travel’ asigurătorul a consemnat o creştere de 9%.

În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut, acestea au avut o evoluţie stabilă în primul semestru al anului 2017, ele fiind un punct de focus al companiei pentru perioada următoare.

„Rămânem, de asemenea, asigurătorul cu cel mai mic număr de reclamaţii înregistrate la ASF (conform datelor publicate lunar pe site-urile companiilor de asigurări), precum şi cel mai mare angajator din piaţă, convinşi fiind că angajamentul echipei noastre este determinant în construirea unei relaţii pe termen lung cu clienţii noştri şi cu partenerii noştri”, afirmă reprezentanţii companiei.

Groupama Asigurări are 1,1 milioane de clienţi individuali şi 67.000 de companii şi este parte a unui grup internaţional de asigurări şi servicii financiare, cu 32.600 de angajaţi, care deservesc 13 milioane de clienţi la nivel global.