Groupon pleacă din România
Oficialii Groupon au anunţat că sistează operaţiunile din România, începând chiar de astăzi.
„Nu am luat cu uşurinţă această decizie. Dar, după o analiză riguroasă a pieţei din România, am hotărât să ne încetăm operaţiunile în această ţară, cu începere din 03.09.2014. Regretăm să vă aducem la cunoştinţă că nu vă vom putea oferi noi promoţii în viitor. Printre altele, rata redusă de utilizare a internetului din România a determinat o profitabilitate sub aşteptări, ceea ce a dus, în cele din urmă, la această decizie. Deoarece nu se întrevede posibilitatea de a realiza profituri în România în viitorul apropiat, am luat decizia de a înceta imediat serviciile noastre” se arată în anunţul companiei pentru clienţi.
„Pentru dumneavoastră, în calitate de clienţi, acest lucru înseamnă că nu vă vom mai oferi promoţii şi nu veţi mai putea să achiziţionaţi cupoane de reduceri de la noi. Dacă aţi cumpărat cupoane pe care nu le-aţi utilizat şi sunt încă valabile, acestea vor rămâne valabile pe perioada înscrisă pe ele. Desigur, dacă preferaţi, vi se va returna în întregime preţul pe care l-aţi achitat pentru cuponul respectiv”, se mai arată în anunţ.
Groupon este o companie americană cu venituri anuale de peste un miliard de dolari, şi a intrat pe piaţa românească în 2010.
Ştirea se actualizează