Gruia Stoica a câştigat licitaţia pentru preluarea transportatorului feroviar de stat din Croaţia

Economica.net
23 07. 2013
gruia_stoica_84573100_64948700

Tranzacţia a vizat preluarea a 75% din acţiuni pentru un preţ total de 60 milioane euro, jumătate din bani fiind pentru acoperirea unor garanţii de stat, 20 milioane euro pentru investiţii şi 10 milioane euro capital de lucru, potrivit Grampet.

„În plus, rămânem în pole-position în competiţia pentru privatizarea operatorului feroviar de stat din Bulgaria, BDZ Cargo, unde aşteptăm continuarea privatizării după aşezarea situaţiei politice”, a spus Stoica.

În luna iunie Stoica a anunţat că urmează să depună oferte pentru privatizarea companiilor feroviare de transport marfă din Bulgaria şi Croaţia, BDZ Cargo şi HZ Cargo, cu afaceri cumulate de 250 milioane euro şi un număr total de 10.000 de angajaţi.

Tot în iunie, agenţia bulgară pentru privatizare şi control post-privatizare a decis însă să anuleze procedura de privatizare a diviziei de marfă a BDZ. Decizia agenţiei a fost luată în colaborare cu Ministerul bulgar al Transporturilor, potrivit Novinite.

GFR, parte a grupului Grampet, a câştigat şi licitaţia pentru privatizarea CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.