“Compania Roserv Oil, parte a Grupului GRAMPET, a achiziționat platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, în cadrul unei proceduri publice de valorificare, coordonată de CITR, liderul pieței de insolvență din România. Tranzacția de vânzare a activului a fost finalizată conform strategiei de valorificare aprobate de creditorii RAFO Onești, în cadrul procedurii de insolvență, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova”, se arată în comunicat.
Roserv Oil este o societate nou-înființată care se va concentra pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, dar și depozite pentru produse petroliere.
În acest context, compania a decis cumpărarea activelor platformei RAFO Onești, aflată în faliment, cu obiectivul de a dezvolta cel mai mare centru logistic pentru containere și produse petroliere care va deservi regiunea Moldovei. Această specializare vine să completeze obiectivul principal de activitate al Grupului GRAMPET, transportul feroviar de marfă. Odată cu preluarea de către Roserv Oil, activele RAFO Onești devin active productive, parte din activitatea comercială a Grupului GRAMPET.
Odată cu preluarea de către Roserv Oil, platforma ar putea genera, pe termen lung, cel puțin 600 de locuri de muncă iar prima fază a proiectului care implică activele tranzacționate va genera peste 200 de locuri de muncă. În perioada imediat următoare Roserv Oil va demara un proces de evaluare a instalațiilor existente.
Compania și-a propus să atragă parteneri din rândul societăților specializate în producția de materii prime și să pună în funcțiune mai multe instalații disponibile pe platformă, în acest sens.
În toată perioada de insolvență, plaforma RAFO Onești a fost păstrată în stare de conservare de către CITR și a facut obiectul unei intense promovări.
În ultimii 3 ani CITR a propus spre vânzare platforma RAFO derulându-se peste 10 proceduri de valorificare. Platforma RAFO a fost promovată atât în România, cât și internațional și au existat peste 100 de contacte directe pentru acest activ.
Deși a existat un interes aparent pentru acest activ, din păcate situația rafinăriei care nu funcționează de peste 10 ani, nu a beneficiat de investiții în modernizarea tehnologiilor utilizate la nivelul concurenților și la cerințele pieței, capacitatea de producție relativ redusă și costurile de reluare a activității ridicate, au făcut foarte dificilă această procedură de valorificare.
Prin această tranzacție se deblochează starea îndelungată de inactivitate a platformei și creează premisele dezvoltării unei activități economice pe platforma RAFO Onești.
CITR, o companie Impetum Group, a gestionat prin soluțiile sale, în cei 20 de ani de experiență în restructurare și insolvență, aproape 1000 de proiecte și administrează în prezent un patrimoniu evaluat la peste 1 MLD. EUR.
Înfiinţat în urmă cu aproape 20 de ani, GRAMPET este prima multinațională fondată în România și cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din Europa de Sud-Est. Structura sa de companii acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.
Având drept obiectiv declarat conectarea Oceanului Atlantic, prin Marea Nordului, la Oceanul Pacific, prin Marea Chinei de Sud, Grupul GRAMPET este unul dintre liderii industriei în dezvoltarea coridoarelor de transport ce conectează Europa şi Asia.
Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România. Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul GRAMPET acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.
Grupul Grampet este controlat de omul de afaceri Gruia Stoica.
Foto: ziaruldebacau.ro