Gruia Stoica: Privatizarea HZ Cargo a eşuat din cauza deteriorării situaţiei financiare a companiei

Economica.net
27 01. 2014
gruia_stoica_proprietarul_granpet_73019000_08982600

„După un lung proces de negociere, marcat pe tot parcursul lui de obstacole birocratice impuse de formatul în care a fost organizată privatizarea, Ministerul Transporturilor din Croaţia a ajuns la concluzia că barierele de natură legală şi legate de starea financiară deteriorată a companiei feroviare de stat HZ Cargo fac imposibilă finalizarea tranzacţiei în condiţiile stabilite iniţial. Partea croată a recunoscut, în cadrul negocierilor, dar şi în conferinţa de presă organizată astăzi de ministrul Doncic (Sinisa Hajdas Doncic, ministrul croat al Transporturilor, n.r.), faptul că situaţia HZ Cargo s-a depreciat consistent de la începutul procedurii de privatizare şi până acum şi a ales să sisteze negocierile, urmând să rezolve aceste probleme înaintea lansării unui nou proces de privatizare”, a declarat agenţiei MEDIAFAX proprietarul Grampet.

Ministerul Transporturilor din Croaţia a anunţat, vineri, că acordul de privatizare privind vânzarea companiei croate de transport feroviar de marfă HZ Cargo către Grup Feroviar Român (GFR), parte a Grampet, a eşuat după ce cumpărătorul român a schimbat unele condiţii referitoare la achiziţie faţă de cele pe care le-a prezentat în oferta angajantă.

Autorităţile croate au informat că în această situaţie nu pot continua procesul de vânzare, potrivit Reuters.

„Avem toată înţelegerea în ceea ce priveşte decizia partenerului nostru de întrerupere a procesului de privatizare a HZ Cargo, fundamentată – aşa cum s-a subliniat în conferinţa pe care au organizat-o astăzi (luni, n.r.) – pe imposibilitatea reală a ministerului de a avea o cunoaştere la zi a situaţiei din HZ Cargo şi de a răspunde clar şi concis întrebărilor noastre legitime legate de active, legate de litigii şi altele”, afirmă omul de afaceri.

Grup Feroviar Român negocia cu statul croat preluarea a 75% din acţiunile HZ Cargo.

Potrivit reprezentanţilor Grampet, licitaţia a fost organizată fără rezolvarea anterioară a statutului legal al proprietăţilor HZ Cargo, dintre care doar două erau înregistrate corespunzător, restul putând face obiectul revendicării în justiţie, ceea ce expunea cumpărătorul la posibile pierderi de circa 20 milioane euro.

De asemenea, statul croat nu a obţinut acordul Comisiei Europene în privinţa ajutorului de stat acordat companiei anterior vânzării, iar informaţia comercială privind HZ Cargo a fost incompletă, făcând imposibilă o evaluare adecvată a companiei, care acumulează în prezent pierderi de 4 milioane euro/lună.

Privatizarea unor companii de stat şi concesionarea operării sistemului de autostrăzi sunt parte a unui plan al guvernului croat pentru reducerea deficitului bugetar şi îndatorării, pentru a respecta criteriile Uniunii Europene.

Conducerea HZ Cargo are la dispoziţie 14 zile să adopte un plan de restructurare a companiei propus de Ministerul pentru Afaceri Maritime, Transporturi şi Infrastructură, în caz contrar urmând să fie lansate procedurile de faliment, iar operatorul feroviar va fi lichidat, a declarat luni ministrul Sinisa Hajdas Doncic, într-o conferinţă de presă, citat de agenţia croată Hina.

Doncic a spus că discuţiile privind privatizarea HZ Cargo cu compania Grampet au eşuat, el adăugând că este un capitol închis pentru minister.

Planul de restructurare propus de minister include concedierea a 1.100 de angajaţi până la sfârşitul acestui an. Unii dintre aceştia vor primi plăţi comensatorii, iar la unele dintre operaţiunile care nu fac parte din activităţile de bază ale HZ Cargo se va renunţa.

Termenii planului de reorganizare nu sunt negociabili, a spus Doncic, adăugând că alternativa este falimentul şi lichidarea.

Aplicarea planului de restructurare este o precondiţie pentru ca guvernul să pună la dispoziţia companiei 230 de milioane de kuna (30 milioane euro). Banii vor fi folosiţi strict pentru restructurare şi pentru onorarea obligaţiilor actuale către furnizori şi nu pentru plata salariilor.

Întrebat despre motivul eşuării negocierilor cu Grampet, Doncic a spus că în timpul discuţiilor compania română a oferit termeni semnificativ diferiţi de oferta iniţială.

Sindicatul căilor ferate SHZ a anunţat luni că este interesat să discute despre restructurarea HZ Cargo, întrucât falimentul ar fi cea mai proastă soluţie.

Gruia Stoica a declarat în luna iulie a anului trecut agenţiei MEDIAFAX că Grampet a fost desemnat câştigător al licitaţiei pentru preluarea operatorului de stat de transport feroviar de marfă din Croaţia, tranzacţia vizând preluarea a 75% din acţiuni pentru un preţ total de 60 milioane euro, jumătate din bani fiind pentru acoperirea unor garanţii de stat, 20 milioane euro pentru investiţii şi 10 milioane euro capital de lucru.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigătoare în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Tranzacţia nu a fost finalizată însă până la termenul limită, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra operaţiunii.

GFR este implicat şi în procedura de privatizare a companiei feroviare TRAINOSE din Grecia, operează pe piaţa din Ungaria şi a anunţat că doreşte să se extindă în Germania, Austria, Republica Moldova şi Serbia.