Grup Feroviar Român a fost descalificat dintr-o privatizare în Bulgaria

Grup Feroviar Român (GFR) a fost descalificat dintr-o licitaţie pentru privatizarea singurei divizii profitabile a companiei naţionale de căi ferate din Bulgaria BDZ, după introducerea, în condiţiile de calificare, a unei cifre de afaceri de minimum 500 milioane euro pe an în ultimii trei ani.
Economica.net - lun, 13 feb. 2012, 14:53

GFR şi un investitor strategic din Turcia au fost descalificate din licitaţia pentru privatizarea diviziei de servicii de transport feroviar de marfă a BDZ după introducerea condiţiei privind valoarea afacerilor, potrivit Novinite.com.

De altfel, toţi investitorii strategici s-au retras din procedura de privatizare, inclusiv Deutsche Bahn (Germania) şi Schenker (Austria), din motive nespecificate, potrivit ediţiei de luni a cotidianului Trud.

Potrivit ziarului, cel mai serios candidat pentru privatizarea companiei a rămas Tsvetan Vassilev, proprietarul Corporate Commercial Bank din Bulgaria, care îşi va depune oferta printr-o firmă offshore.

GFR este al doilea mare operator de transporturi feroviare de marfă din România, după compania de stat CFR Marfă, şi a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 125 milioane euro.

Grup Feroviar Român face parte din grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica.

Te-ar mai putea interesa și
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Moldova a aprobat o strategie de apărare pe 10 ani
Parlamentul din Republica Moldova, controlat de aleşi pro-occidentali, a aprobat o strategie de apărare pe zece ani, care cere creşterea cheltuielilor din acest domeniu ca parte a planului de......
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
2024 în cifre: Cei mai mari producători auto rămân cei tradiționali, dar chinezii vin puternic din urmă
În ciuda creșterii tot mai vizibile a producătorilor auto din China, clasamentul celor mai puternici constructori de mașini ...
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul General al ONU a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen și Israel
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat escaladarea tensiunilor dintre rebelii Houthi din Yemen şi Israel ...
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Analiza primul caz al unui om infectat cu gripă aviară a arătat mutații neobservate până acum, dar riscul rămâne scăzut
Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA au declarat joi că analiza eșantioanelor din primul caz sever ...