Grup Servicii Petroliere (GSP) a cumpărat şi a modernizat o platformă petrolieră cu 44 milioane dolari

Economica.net
07 03. 2014
platforma_marea_neagra_36173300

‘Valoarea totală a proiectului a fost de 44 milioane de dolari, însemnând achiziţia de la Compania Transocean şi modernizarea ei. Din aceşti bani, 30 de milioane de dolari reprezintă credit EximBank şi restul resurse proprii ale companiei’, a declarat Gabriel Comănescu.

Pentru acest credit, compania a obţinut garanţii de stat în proporţie de 80%.

În perioada următoare, platforma va pleca să foreze în Marea Neagră pentru Petrom, companie cu care GSP a semnat un contract pe patru sezoane a câte şase luni.

‘Platforma va putea fi utilizată doar în Marea Neagră pentru că este prea mare nu poate fi transportată prin Strâmtoarea Bosfor’, a adăugat omul de afaceri.

El nu a precizat la care dintre perimetrele deţinute de Petrom în Marea Neagră va merge platforma, arătând, însă, că nu este vorba de blocul Neptun unde apele sunt foarte adânci.

Platforma, denumită GSP Uranus poate fora la 9.000 de metri adâncime sub fundul mării.

GSP deţine încă şase platforme petroliere. Trei dintre ele sunt în Mexic, una forează în Olanda şi va pleca în Rusia în curând, una se află în apele turceşti, iar a şasea este operată tot în Marea Neagră.

‘În Marea Neagră nu mai este loc pentru alte platforme, în afară de zonele cu ape adânci. Ne aşteptăm să se revigoreze activitatea în Marea Mediterană, după o stagnare în urma evenimentelor Primăvara Arabă: Tunisia, Libia, Egipt. Turcia vrea un nou program de foraj, iar Rusia există mai multe licitaţii acolo unde va merge platforma noastră’, a completat Comănescu.

La lucrările de modernizare a platformei GSP Uranus a participat circa 400 de persoane, personal integral român.