Grupul Aegon: Profit brut de aproape două miliarde de euro, în 2013

Economica.net
24 02. 2014
aegon_reclame_69749400

La nivelul ultimului trimestru din 2013, Grupul a raportat un profit brut de 491 milioane de euro, cu 7% mai mare comparativ cu intervalul similar din 2012.

Afacerile Aegon au înregistrat o traiectorie ascendentă, în ciuda scăderii venitului net la 174 milioane de euro, în timp ce rentabilitatea capitalului s-a păstrat la 7,4%.

În cazul vânzărilor la nivel de grup, s-a consemnat o creştere de 6% în 2013 faţă de anul anterior, ceea ce a generat un volum de prime brute subscrise în valoare de 7,151 miliarde de euro.

De asemenea, pe pieţele din Regatul Unit al Marii Britanii şi Olanda s-a înregistrat, în ultimul trimestru din 2013, o scădere a vânzărilor de asigurări de viaţă de 29%, respectiv 6% în sectorul asigurărilor suplimentare de sănătate şi de accident.

Depozitele brute au atins valoarea de 10,6 miliarde de euro, cu 15% mai mult, iar raportul de solvabilitate a ajuns la 212%.

Cu sediul la Haga, Aegon este o companie internaţională, specializată în asigurări de viaţă, planuri de pensii şi soluţii investiţionale, care activează în peste 20 de ţări din America, Europa şi Asia. Aegon are peste 23.000 de angajaţi şi 47 milioane de clienţi din toată lumea.

Grupul Aegon a intrat pe piaţa din România în anul 2007, când a înfiinţat compania de pensii private BT Aegon, în urma unui parteneriat cu Banca Transilvania.

La începutul anului 2013, Grupul a decis preluarea portofoliilor de asigurări de viaţă şi pensii private ale Eureko. Astfel, în urma tranzacţiei, compania de pensii Aegon SAFPP va deveni al patrulea cel mai mare jucător intern de pensii administrate privat, cu aproximativ 670.000 de membri ai fondului de pensii, în timp ce compania de asigurări de viaţă, Aegon TunZ, va deveni unul dintre primii zece jucători din România.