Grupul Alexandrion a finalizat achiziția terenului pentru distileria din SUA
Grupul Alexandrion a finalizat achiziția unui teren de circa 53.000 de mp de pe Seminary Hill Road in Carmel, New York, parte din Putnam County, SUA, a anunțat divizia locală a companiei de consultanță imobiliară Avison Young.
Proprietatea include o clădire cu birouri și depozite, dar și locuri de parcare. Vaoarea tranzacției este de 3,2 milioane de dolari.
Compania va investi mai mult de 40 de milioane de dolari pentru renovarea unei distilerii în Putnam County şi va crea 102 noi locuri de muncă în cinci ani, se arată înt-un comunicat de presă al Statului New York.
Alexandrion, cu operațiuni în Romania, Ciprus și Brazila, are în plan construcția primei distilerii din SUA pe acest teren. Investiția a fost anunțată de companie încă din vara lui 2017 și se ridică la 100 de milioane de dolari. La finalizarea lucrărilor în 2020, noua distilerie va produce spirtoase premium special făcute pentru piaţa din SUA, precum whiskey, bourbon, gin, brandy şi vodcă.