Grupul austriac Volksbanken a finalizat vânzarea diviziei din Malta
OVAG precizează că finalizarea acestei tranzacţii i-a permis să-şi întărească nivelul de capitalizare şi să îndeplinească o nouă condiţie din planul de restructurare impus de Comisia Europeană. Potrivit planului executivului comunitar, Volksbank Malta trebuia să fie vândută până la finele lui 2015.
Tot în conformitate cu planurile aprobate de Uniunea Europeană, până la finele lui 2015, Volksbanken trebuie să vândă şi pachetul de 51% pe care îl deţine la divizia bancară din România.
În prezent, reţeaua de sucursale Volksbank din România este alcătuită din 130 de unităţi, dintre care 23 sunt în Bucureşti.