Grupul auto francez PSA va începe să producă în Slovacia baterii pentru automobile hibride şi electrice

Economica.net
14 06. 2019
staking_legt_fabriek_peugeot_citroen_stil_11436100

„De îndată ce volumele vor fi mai consistente, vom avea o rentabilitate care ne va permite să extindem asamblarea bateriilor şi la alte uzine”, a declarat Yann Vincent cu ocazia unei vizite la uzina de motoare a PSA de la Trémery (estul Franţei). Referindu-se la alte posibile uzine care ar putea să găzduiască producţia de baterii, Yann Vincent a menţionat uzina de la Vigo, Spania.

În prezent, grupul PSA cumpără modulele de baterii de la producătorul sud-coreean LG şi de la cel chinez CATL.

Yann Vincent a mai spus că grupul PSA mizează pe dezvoltarea de noi activităţi care au legătură cu automobilele electrice (asamblarea de baterii, motoare electrice şi cutii de viteze electrificate) care să compenseze pentru scăderea cererii pentru activităţile tradiţionale, precum automobilele diesel şi cutiile de viteză manuale. În acest context, Peugeot se aşteaptă ca uzina de la Tremery să producă aproximativ 1,7 milioane de motoare în acest an, comparativ cu 1,8 milioane de motoare anul trecut, din cauza scăderii cererii pentru automobilele diesel, care vor reprezenta în continuare două treimi din producţia realizată în 2019 de această uzină.