Profitul Grupului Banca Transilvania a crescut cu 70% la 9 luni: 3,9 miliarde de lei net

Profitul net consolidat al Grupului Financiar Banca Transilvania a fost, în primele nouă luni din 2024, de peste 3,907 miliarde de lei, din care cel al băncii s-a cifrat la aproape 2,709 miliarde de lei, ca rezultat al creşterii pe mai multe dimensiuni a business-ului, conform datelor financiare transmise vineri Bursei de Valori Bucureşti, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 08 nov. 2024, 19:02
Profitul Grupului Banca Transilvania a crescut cu 70% la 9 luni: 3,9 miliarde de lei net

Profitul net consolidat al grupului BT pentru primele nouă luni din acest an este cu 70% mai mare decât cel aferent aceleiași perioade a anului trecutm când s-au consemnat circa 2,3 miliarde de lei.

Potrivit sursei citate, subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu peste 391 de milioane de lei la profitabilitatea Grupului BT, iar câştigul din achiziţii a contribuit cu 807,4 milioane de lei.

Activele Grupului BT au ajuns la 199,7 miliarde de lei (+18,1% faţă de 31 decembrie 2023), iar creditele nete şi creanţele din leasing, la 94,2 miliarde de lei (+24,6% faţă de finele anului trecut).

Veniturile operaţionale ale Grupului BT au ajuns la 7,2 miliarde de lei (+28,4% an/an), ceea ce reflectă creşterea organică şi prin achiziţii, subliniază reprezentanţii companiei. Cheltuielile operaţionale ale grupului au totalizat 3,4 miliarde de lei (+34% an/an) şi reflectă atât contextul macroeconomic marcat de inflaţie, cât şi creşterea Grupului BT.

Banca Transilvania a înregistrat rezultate pozitive în primele nouă luni ale anului, generate în special de creşterea organică, a activităţii cu clienţii şi a tranzacţiilor. Creşterea activităţii băncii se reflectă în evoluţia numărului total al operaţiunilor procesate, în creştere cu 30,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, precum şi în numărul clienţilor activi, care a ajuns la 4,4 milioane.

„Am continuat să creştem susţinut pe toate planurile, atât în ceea ce priveşte numărul de clienţi, cât şi tranzacţiile. Am intrat în linie dreaptă cu integrarea OTP Bank România, implementată în timp record. Suntem un grup financiar integrat atât vertical, cu segmente complementare – de la aplicaţii, unităţi, ATM-uri, acceptare carduri la comercianţi şi e-commerce, până la procesare de numerar – cât şi orizontal, prin companiile din Grupul BT. Acest lucru ne oferă eficienţă şi sinergii unice în sistemul financiar din România. Continuăm strategia de creştere, în beneficiul clienţilor şi al acţionarilor pentru că România are nevoie de bănci mari pentru a finanţa economia”, a declarat Omer Tetik, director General, Banca Transilvania, citat în raportul transmis BVB.

Valoarea creditelor BT acordate persoanelor fizice a crescut cu 5,7% faţă de sfârşitul anului trecut, iar soldul creditelor acordate persoanelor juridice prezintă o expansiune de 11,5%. Valoarea creditelor nete şi creanţelor din leasing acordate persoanelor fizice şi companiilor la nivelul Grupului BT s-a majorat cu 29,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, soldul acestora ajungând la 94,2 miliarde de lei. Soldul creditelor nete a înregistrat o creştere 23% faţă de sfârşitul anului trecut, pe când creanţele din leasing au crescut cu 56,2%. 83% din creditele nete şi creanţele din leasing acordate la nivel de Grup BT sunt acordate prin Banca Transilvania.

Finanţările clienţilor persoane fizice au ajuns la nivel individual la 33,2 miliarde de lei. Valoarea creditelor acordate a fost de 6,2 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024. Au fost acordate peste 18.000 de credite pentru IMM-uri, în valoare de peste 5 miliarde lei. De asemenea, 12 miliarde lei au fost împrumuturile pentru companii, soldul creditelor brute la nivel individual ajungând la 49,6 miliarde de lei.

Depozitele clienţilor Băncii Transilvania au ajuns la 142,8 miliarde de lei (+6,2% faţă de finalul anului anterior), din care 52% reprezintă depozite la termen.

Potrivit sursei citate, BT a ajuns la 6,6 milioane de carduri în portofoliu, din care aproximativ 4,2 milioane sunt inclusiv carduri digitale în aplicaţii, în special în BT Pay. Cumpărăturile efectuate cu cele 6,6 milioane de carduri au crescut ca valoare cu 23% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În primele nouă luni ale anului 2024, plăţile efectuate cu telefonul mobil au înregistrat o creştere semnificativă, de 38%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Eficienţa operaţională a băncii, calculată cu un impact anualizat al contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie s-a păstrat la un nivel de 45,55%, în ciuda eforturilor financiare mari pe care le presupune integrarea companiilor OTP Bank România în Grupul Banca Transilvania şi a taxei pe cifra de afaceri.

Raportul credite/depozite BT era de 58,02% la sfârşitul lunii septembrie 2024, iar solvabilitatea BT de 26,26%. Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA, se situa la 2,01%.

Timp de două luni – până la data de 30 septembrie 2024 – societăţile achiziţionate din OTP Group au contribuit cu un profit de 91,9 milioane lei la rezultatele Grupului Banca Transilvania.

„Câştigul din achiziţia acestora, şi anume 675 de milioane de lei, nu este impozabil. Câştigul din achiziţie a fost determinat ca diferenţă între preţul plătit şi partea din valoarea justă a activelor şi datoriilor aferente OTP Bank România şi a celorlalte subsidiare OTP la data la care Banca Transilvania a devenit proprietar”, se subliniază în comunicat.

Grupul BT are următoarele domenii de activitate: bancar, care este desfăşurat de către Banca Transilvania, Victoriabank, Salt Bank, OTP Bank România; leasing şi credite de consum, care sunt desfăşurate în special de BT Leasing Transilvania IFN, Avant Leasing IFN, BT Direct IFN, BT Microfinanţare IFN, BT Leasing MD şi OTP Leasing România IFN; managementul activelor, activitate desfăşurată de BT Asset Management SAI; servicii de brokeraj şi investiţii desfăşurate de BT Capital Partners; managementul fondurilor de pensii, desfăşurată prin BT Pensii. De asemenea, banca deţine controlul în două fonduri de investiţii pe care le şi consolidează şi este asociat în Sinteza S.A. cu un procent de deţinere de 31,09%.

Începând cu ianuarie 2024, Grupul deţine controlul prin Victoriabank în BCR Chişinău, iar din mai 2024, Grupul deţine controlul în BTP Store Hub Turda, prin Fondul Imobiliar de Investiţii Alternative BT Property. Începând cu iulie 2024, Grupul deţine controlul în OTP Bank România, OTP Leasing România IFN, OTP Advisors, OTP Factoring, REA Project One Company, GOVCKA Project Company şi OTP Consulting România.

Banca îşi desfăşoară activitatea prin intermediul a 42 de sucursale, 457 de agenţii, trei puncte de lucru, opt divizii de medici, două agenţii private banking în România, o sucursală în Italia, un centru regional situat în Bucureşti, un Head Office situat în Bucureşti şi un Head Office situat în Cluj-Napoca.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...