Subsidiarele şi participaţiile de capital au contribuit cu aproximativ 161,8 de milioane de lei la profitabilitatea BT.
Banca Transilvania a înregistrat în primele trei luni ale anului o evoluţie susţinută a activităţii: au crescut semnificativ economiile clienţilor (5%), creditele noi (5,3%) şi numărul tranzacţiilor cu cardul (22%), în condiţiile în care numărul de clienţi a crescut cu aproape 50.000. Activele Grupului Financiar BT au ajuns la 147,9 miliarde de lei, iar nivelul creditelor nete, la 67,8 miliarde de lei.
„Am început anul în forţă, implementând planul nostru de creştere a activităţii băncii şi susţinere a economiei naţionale, în ciuda climatului volatil şi incert atât pe pieţele financiare internaţionale, cât şi pe plan intern. Suntem bine capitalizaţi – atât prin încorporarea profitului anului precedent, cât şi prin sumele atrase recent în cadrul emisiunii de obligaţiuni de pe pieţele internaţionale – şi pregătiţi să susţinem economia şi clienţii. În plus, creşterea consistentă a depozitelor, a creditelor noi şi a bazei de clienţi ne arată încă o dată poziţia bună de care beneficiem în piaţă. Investim în oameni, tehnologie, securitate şi reţea, avem planuri pentru creşterea cotei de piaţă”, a declarat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.
În primul trimestru, eficienţa operaţională a băncii a atins nivelul de 46,48%, calculat cu un impact anualizat al contribuţiei la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare şi la Fondul de Rezoluţie, venitul net din dobânzi a crescut cu 27% faţă de primul trimestru din 2022, iar venitul net din taxe şi comisioane a crescut cu 15%, pe fondul creşterii activităţii BT.
De asemenea, depozitele clienţilor au crescut până la 126,8 miliarde de lei la nivelul Grupului BT, dintre care 82,6 miliarde de lei sunt economiile persoanelor fizice, iar 44,2 miliarde de lei, depozitele companiilor.
Raportul credite brute/depozite la nivel de Grup BT este de 57,1%.
În primele trei luni ale anului, aproape 60.000 de credite au fost acordate de Banca Transilvania, în valoare de 6,696 de miliarde de lei, în creştere cu 5,33% faţă de primul trimestru din 2022.
Rata creditelor neperformante, conform indicatorului EBA, este de 2,40% la 31 martie 2023. Gradul de acoperire cu provizioane totale a creditelor neperformante conform standardelor EBA este de 196%. Solvabilitatea este de 19,86% şi cuprinde profitul aferent trimestrului încheiat.
Banca Transilvania este cea mai mare bancă din România şi din sud-estul Europei. Ca bancă universală, acoperă toate segmentele de clienţi şi linii de business în sectorul financiar. Are 20% cotă de piaţă, aproape 4 milioane de clienţi, peste 9.200 de angajaţi, soluţii de online banking şi 500 de sedii în 180 de localităţi.
Valoarea brandului Banca Transilvania a depăşit pragul de 500 de milioane de dolari şi a intrat în top 300 în Brand Finance Banking 500 2023.