Grupul Banca Transilvania raportează un profit de aproape 3 miliarde de lei pentru 2023, în creștere cu 20%
Profitul operaţional al băncii a crescut la 3,50 de miliarde de lei, în urcare cu 29,8% faţă de 2022.
Activele Grupului Financiar BT au ajuns, la finalul anului trecut, la 169,2 miliarde de lei. Creditele au crescut până la 75,6 miliarde de lei, iar depozitele clienţilor au ajuns la 138,1 miliarde de lei.
Eficienţa operaţională BT, reflectată de raportul cost/venit, s-a îmbunătăţit, ajungând la 45,6% datorită bunei gestionări a costurilor şi eficientizării activităţii prin digitalizarea proceselor, se precizează în comunicat.
Numărul de carduri a ajuns la 6 milioane, iar tranzacţiile realizate cu acestea în 2023 au crescut cu 22% faţă de 2022. BT are peste 3,7 milioane de clienţi unici digitalizaţi, reprezentând 89% din clienţii activi. Numărul plăţilor cu telefonul a crescut cu 48% în anul 2023.
Peste 16.000 de persoane şi-au cumpărat locuinţe cu ajutorul BT, suma acordată fiind de aproximativ 4,7 miliarde de lei. Soldul creditelor ipotecare/imobiliare este de 18,7 miliarde de lei şi a crescut cu 10% faţă de decembrie 2022, reprezentând 25% din portofoliul de credite.
BT a acordat 110.000 de credite de consum, în valoare de aproximativ 4,4 miliarde de lei, anul trecut.
Pe segmentul IMM & Micro, banca a acordat peste 21.000 de împrumuturi noi, în valoare de 5,6 miliarde de lei, pentru peste 441.000 de clienţi. Numărul creditelor noi acordate de bancă a crescut cu aproape 6% în 2023 faţă de 2022, cea mai mare creştere fiind înregistrată pe segmentul LargeCorporate şi IMM.
Soldul creditelor brute la nivel de bancă a crescut cu aproximativ 13%, din care un avans semnificativ, de peste 15%, este soldul creditelor pentru companii. Mai mult de jumătate din creşteri au fost generate de creditele pentru capital de lucru. Volumul creditelor pentru populaţie a crescut cu aproape 9%.
Anul trecut, BT a finanţat companii cu 23 de miliarde de lei şi persoane fizice cu 10 miliarde de lei şi a acordat peste 270.000 de credite noi.
Potrivit comunicatului citat, BT a fost cel mai mare partener în programele guvernamentale lansate în 2023, cu peste 3,35 de miliarde de lei finanţare.
Numărul de clienţi activi a ajuns la 4,2 milioane. Banca a atras 623.000 de clienţi noi în 2023, dintre care 93.000 sunt companii, iar 530.000 sunt persoane fizice.
Impozitul pe profit plătit de BT către stat în 2023 a fost de aproape 2% din tot impozitul pe profit primit de stat de la companiile din România, subliniază sursa. Impozitele şi taxele totale plătite de Banca Transilvania în anul 2023 depăşesc 1,2 miliarde de lei.
În decurs de cinci ani, de la sfârşitul anului 2018 şi până la finele anului 2023, BT şi-a dublat activele, creditele şi depozitele, iar baza de clienţi activi a crescut cu aproape 50%.
Rata expunerilor neperformante este de 1,98% la 31 decembrie 2023, iar gradul de acoperire cu provizioane totale a expunerilor neperformante este de 203%. La decembrie 2023, ROE a depăşit media sistemului bancar de 20,4%, ajungând la 24,4% la nivel individual. Solvabilitatea BT cu profit inclus este de 23,58%, iar fără profitul aferent semestrului II din 2023 este de 21,61%.
„Am accelerat creşterea Grupului Banca Transilvania în 2023, mizând, ca şi până acum, pe volume mari. Finanţarea companiilor şi a populaţiei, creşterea activităţii operaţionale şi atragerea de noi clienţi au fost motoarele băncii anul trecut, ceea ce generează economii de scară şi eficienţă crescută şi ne permite să oferim clienţilor condiţii din ce în ce mai bune, din toate punctele de vedere. Suntem aici să susţinem în continuare dezvoltarea economiei, să contribuim la prosperitatea oamenilor şi la creşterea incluziunii financiare. Profitabilitatea băncii ne ajută să ducem mai departe planurile pe care le avem, să urmărim creşterea Grupului BT pe toate segmentele pe care suntem activi, dar şi să ne dezvoltăm pe altele noi”, a declarat Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie BT.
Din 2023, banca este evaluată de două agenţii internaţionale de rating, Moody’s şi Fitch. În contextul în care, în România şi Uniunea Europeană, cerinţele de capital sunt tot mai stricte, acreditările acestora susţin eforturile BT de a menţine un cost cât mai bun al capitalului.
BT Leasing & Ţiriac Leasing au devenit o singură companie în 2023 iar fuziunea a avut impact pozitiv în business: BTL a ajuns la 25.000 de clienţi şi 500 de milioane de euro în portofoliu.
BT Mic a ajuns la un miliard de lei în sold şi are peste 18.000 de clienţi, fiind cea mai mare companie de microfinanţare din ţară.
BT Asset Management a ajuns la active în administrare de 4,5 miliarde lei, iar BT Maxim a fost cel mai performant fond de acţiuni din România.
BT Capital Partners a fost Co-Lead Manager pentru IPO Hidroelectrica în valoare de 1,9 miliarde de euro şi Lead Manager al consorţiului care a intermediat prima finanţare prin piaţa de capital a Consiliului Judeţean Cluj, în valoare de 75,6 milioane de euro.
BT Pensii este în top 3 furnizori de pensii facultative în funcţie de numărul de clienţi nou atraşi. Aproape 15.000 de participanţi noi au fost în 2023.
Cu 200.000 de carduri active, BT Direct a devenit în 2023 cel mai mare emitent de carduri în acest sector.
Banca Transilvania a semnat, la începutul acestei luni, contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI şi OTP Leasing România IFN, preţul total al tranzacţiei ridicându-se la 347,5 milioane de euro. Finalizarea tranzacţiei este estimată în câteva luni, după primirea aprobărilor autorităţilor. OTP Bank România are 2,64% cotă de piaţă, peste 440.000 de clienţi, 1.800 de angajaţi şi aproape 100 de sucursale.