Grupul Banca Transilvania se extinde în domeniul pensiilor private şi cumpără integral Certinvest Pensii

Economica.net
04 10. 2019
banca_transilvania_578457849_92111900

Certinvest Pensii, singurul jucător local dintre administratorii de fonduri de pensii din România, administrează peste 75 de milioane de lei într-un fond de pensii facultative care are peste 9.500 de participanţi, scrie News.ro.

„Prin această achiziţie, interesul BT se îndreaptă spre stimularea economisirii de termen lung prin Pilonul III de pensii, variantă opţională, dar cu căutare tot mai mare în rândul persoanelor active. Ne dorim ca viitoarea companie de pensii BT să devină un jucator cât se poate de relevant inclusiv pe acest segment de piaţă, pe modelul companiilor pe care le avem deja în Grupul Financiar Banca Transilvania”, declară Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.

După semnarea agajamentului ferm urmează etapa de primire a aprobării achiziţiei din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

“Am preluat în anul 2015 compania de administrare a fondului de pensii facultative Pensia Mea, cu încrederea că putem oferi clienţilor noştri o soluţie eficientă de economisire pe termen lung, pe care am dezvoltat-o cu o echipa de profesionişti sub brandul Certinvest, crescând astfel activele administrate cu peste 90%. Am convingerea că alegerea celui mai mare grup financiar din Romania, Grupul Financiar Banca Transilvania, să continue şi să dezvolte eforturile depuse până acum este în beneficiul pieţei şi a tuturor părţilor implicate, dar mai ales a participanţilor”, declară Eugen Voicu, acţionar fondator Grupul Certinvest.

BT Asset Management SAI este compania Grupului Financiar Banca Transilvania, specializată în administrarea de investiţii prin fonduri deschise şi închise. BTAM are în prezent peste 3,9 miliarde lei active, 14 fonduri deschise de investiţii în administrare şi peste 40.000 de clienţi. Tranzacţia a fost asistată de BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, membru exclusiv în România al alianţei internaţionale Oaklins.