Grupul BMW își menține țintele financiare după un prim semestru cu scăderi pe linie

Rezultatele financiare ale grupului BMW din primul semestru al lui 2024 sunt în aceeași notă cu majoritatea companiilor din industrie: ușoară scădere a livrărilor, marje EBIT în recul și profit net sub nivelul realizat anul trecut.
Robert Stan - joi, 01 aug. 2024, 12:41
Grupul BMW își menține țintele financiare după un prim semestru cu scăderi pe linie

Raportul financiar al grupului BMW pentru prima jumătate a lui 2024 arată o scădere, e drept, mică, de 0,1% a livrărilor către clienți, de la 1,214 milioane de unități la 1,213 milioane. Totodată, veniturile au scăzut de la 74,07 miliarde de euro la 73,55 mld., iar marja înainte de taxe s-a redus de la 12,6% în prima jumătate a lui 2023 la 10,9% în semestrul întâi din acest an.

În final, profitul net a înregistrat un recul de la 6,62 miliarde de euro la 5,65 miliarde de euro.

Conform oficialilor BMW Group, aceste rezultate sunt un efect al concurenței crescute, dar mai ales al problemelor de pe piața chineză și al investițiilor majore necesare conformării la cerințele autorităților.

„În ultimele câteva zile mai mulți producători de automobile și-au publicat rezultatele semestriale: O privire aruncată asupra cifrelor arată cât de diferențiată este industria noastră. Principiile de bază sunt aceleași pentru toată lumea – ceea ce arată și mai clar cât de performante sunt diferitele abordări strategice în mediul actual. Toți cei care sunt larg diversificați culeg beneficiile. Ambițiile noastre sunt subliniate de primele șase luni – în fața vânturilor potrivnice, putem capitaliza pe forța noastră competitivă pe piață. În ultimele zece trimestre consecutive marja EBIT în segmentul automobilelor s-a situat în intervalul nostru țintă strategic de 8% – 10% sau chiar mai mult. La 10,9%, marja EBT a grupului a depășit încă o dată obiectivul nostru strategic de 10%. Mai presus de toate, vehiculele noastre complet electrice și modelele din segmentele superioare mai scumpe rămân foarte solicitate. În opinia noastră, e-mobilitatea va continua să fie principala tehnologie de propulsie a viitorului și principalul nostru motor de creștere. Am anticipat această evoluție din timp, motiv pentru care avem unul dintre cele mai cuprinzătoare și atractive portofolii EV de pe piață în prezent. Oferim deja cel puțin un model electric în aproape fiecare segment care este relevant pentru noi”, a declarat Oliver Zipse, președinte al consiliului de conducere al BMW AG.

Livrările de vehicule ale companiei pe cea mai mare piață auto din lume, China, au scăzut cu 4,7% în trimestrul al doilea din 2024, criza imobiliară de acolo afectând cheltuielile de consum. Încetinirea din China afectează cererea pentru o gamă largă de produse premium, inclusiv mașini, ceasuri și haine de firmă.

BMW este pregătit acum să crească prețurile pentru întreaga sa gamă de vehicule comercializată în China și reduce obiectivele de vânzări pentru dealerii din țară pentru evita un război dur al prețurilor. Constructorul auto a declarat că se așteaptă ca situația economică din această țară să se stabilizeze începând cu trimestrul curent.

În plus, rezultatul din perioada ianuarie – iunie 2024 a fost afectat de majorarea cheltuielilor de producție și de personal, precum și de costul proiectelor IT și industrializarea Neue Klasse.

Walter Mertl, membru al consiliului de conducere care are în subordine finanțele, a menționat că „mediul general de afaceri va rămâne dificil pe tot parcursul anului. Orientările noastre au la bază condiții geopolitice și macroeconomice care nu se vor deteriora. Totuși, profitul grupului înainte de impozitare va scădea ușor. Ne așteptăm la o ușoară creștere a cererii, cu vânzări în segmentul auto ușor mai mari decât în anul precedent. Procentul de vehicule complet electrice va crește semnificativ”.

În acest context, „ne propunem o marjă EBIT între 8% și 10% și un randament al capitalului angajat (RoCE) între 15% și 20%. Se estimează că livrările vor crește ușor în segmentul motocicletelor”, consideră Walter Mertl.

Constructorul auto mizează pe impulsul reînnoit al generației sale de vehicule electrice Neue Klasse, cu vânzări programate să înceapă la sfârșitul anului 2025. În primul semestru, cheltuielile de cercetare și dezvoltare ale companiei – inclusiv pentru platforma Neue Klasse – au crescut cu peste o cincime, până la 4,2 miliarde de euro.

Cu Neue Klasse, BMW își propune să reducă atât costurile bateriilor la jumătate față de nivelurile actuale cât și să crească autonomia cu aproximativ 30%. Noile vehicule electrice „vor ridica BMW la un nivel tehnologic complet nou”, a declarat CEO-ul Oliver Zipse.

Citește și:
– BMW pregătește intrarea în producție a Neue Klasse cu cinci noi uzine de baterii
– Vânzările mai mici de electrice și reculul pe piața din China au afectat bilanțul financiar Mercedes-Benz

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...