Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export

Grupul Bobnet majorează cu 490.000 de dolari capitalul social al Bob IoT Enterprise, fabrică unde se produc mai multe dispozitiv automatizate pentru industria de retail şi logistică, deschisă la Pitești în urma unei investiții de 10 milioane de euro, în 2022.
Lidia Neagu - joi, 25 apr. 2024, 22:06
Grupul Bobnet aduce 490.000 de dolari pentru consolidarea fabricii de la Ploiești unde produce dispozitive IoT pentru export

Pentru majorare vor fi emise un număr de 223.596 de parti sociale, în valoare de 10 lei fiecare, toate find subscrise de către Bobnet Holdings Limited, cu sediul în Cipru, potrivit unui document al companiei.

Ca urmare a majorării capitalului social, grupul Bobnet subscrie și varsă 11.600.900 de lei (echivalent a 593.585 de euro si a 1.900.000 de dolari), și deține 1.160.090 de părți sociale cu valoarea nominal de 10 lei fiecare, reprezentând 100% capitalul social al companiei.

Dispozitivele construite de Bob IoT Enterprise sunt concepute cu un sistem de operare bazat pe o tehnologie IoT în Cloud care poate fi aplicată, scalată și personalizată pentru diferite industrii și necesități de business, atât în companii mici, cât și la rețele mari de retail. Utilizarea aparatelor Bob IoT Enterprise în ecosistemul Cloud IoT va reprezenta o diferențiere tehnologică importantă față de alte soluții de pe piață, asigurând disponibilitate 24/7, conectivitate în timp real, securitate înaltă și putere avansată de procesare.

Fabrica Bob IoT Enterprise produce dispozitive IoT pentru retail-ul automatizat și logistică inteligentă, cum ar fi magazine, restaurante sau depozite logistice autonome, complet automatizate.

Grupul Bobnet a dezvoltat și Bob Concierge, un startup dezvoltat integral în România care aduce în locuințe un mini-shop automat, cu alimente și băuturi, complimentat cu o platforma online Uncle Bob de produse esențiale și o gamă de servicii casnice. Fabrica Bob IoT Enterprise produce dispozitivele Bob Concierge.

Prin rețeaua Bob Concierge, locatarii au posibilitatea inclusiv de a recepționa colete, fără a fi nevoiți să aștepte curierul, sau de a-și lăsa hainele la curățătorie. Proiectul Bob Concierge este bazat pe tehnologii de tip Internet of Things și folosește inteligență artificială pentru asigura un lanț integrat complet de business, de la logistică la comercializare.

Ultima rundă de finanțare a Bobnet a fost anunțată în octombrie 2023 pentru o valoare de 50 de milioane de dolari pentru a continua dezvoltarea soluţiilor proprii şi pentru a se putea extinde la nivel internaţional, mai exact în Orientul Mijlociu. Până la acea dată, Bobnet a obţinut finanţări în valoare totală de 15 milioane de euro, start-up-ul fiind susţinut de fondul de investiţii american NCH Capital.

Încă de la lansare, Bobnet Group și-a propus să revoluționeze industria de retail prin integrarea soluțiilor tehnologice de ultimă generație în sistemul companiei de automatizare a operațiunilor retail, numit “Chain Management System”, ce își propune să reducă procesele ineficiente ale lanțurilor mari de retail, cu ajutorul tehnologiilor avansate de automatizare.

Un exemplu privind utilizarea soluţiilor hardware şi software dezvoltate de BobNet este start-up-ul Telerenta, susţinut tot de grupul NCH Capital, care a lansat în centre comerciale dispozitive automate pentru închirierea de televizoare.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...