Grupul BRD a afişat un profit net în creştere cu 7,1% la 9 luni. Rezultatul net al băncii, avans de aproape 9%
Ajustat cu elementele nerecurente privind costul riscului, profitul net al grupului a fost de 1,073 miliarde de lei, mai mare cu +28,2%, în timp ce profitul net al băncii a fost de 1,068 miliarde de lei, în creştere cu 31%.
Rentabilitatea capitalurilor proprii a fost de 20,9% în primele nouă luni ale anului 2018 (faţă de 20,5% în primele nouă luni ale anului 2017), iar rentabilitatea activelor a ajuns la 2,8% (faţă de 2,7% în primele nouă luni ale anului 2017).
„În primele nouă luni ale anului 2018, Grupul BRD a obţinut rezultate foarte solide, ce reflectă dinamica pozitivă pe plan comercial şi performanţa operaţională robustă. Într-un mediu economic favorabil, creşterea a fost susţinută de avansul volumelor de credite cât şi de depozite retail şi de intensificarea tranzacţiilor, în timp ce utilizarea tot mai intensă a soluţiilor de bancă la distanţă confirmă eforturile continue de a ne îmbunătăţi şi mai mult oferta digitală”, se precizează în documentul citat.
Soldul creditelor nete (inclusiv leasing) la finalul lunii septembrie 2018 a crescut cu 2,1% în comparaţie cu perioada similară a anului trecut iar segmentul persoanelor fizice a continuat să fie principalul motor de creştere datorită creditelor imobiliare (+9%).
Faţă de începutul anului, creditele au crescut cu 2,9% pe aproape toate categoriile, cu contribuţii pozitive din partea segmentelor persoane fizice (+3,2%) şi companii mari (+7,4%).
Depozitele totale au consemnat un avans cu 2,1% faţă de sfârşitul lunii septembrie 2017. Depozitele persoanelor fizice (în creştere cu 7,2% faţă de perioada similară a anului trecut) au reprezentat principalul motor de creştere în contextul majorării venitului disponibil. Depozitele non retail au scăzut în contextul unei poziţii de lichiditate favorabile înregistrate de Bancă.
Capitalurile proprii s-au redus cu 2,8% la nivel de Grup şi cu 2,6% la nivelul Băncii faţă de sfârşitul anului trecut (cu -1,4%, la nivelul Băncii şi al Grupului, faţă de capitalurile proprii la 1 ianuarie 2018, după aplicarea impactului FTA IFRS 9). „Această evoluţie este cauzată de scăderea altor elemente ale rezultatului global, ca urmare a creşterii randamentelor la obligaţiuni”, se mai arată în Raportul la 9 luni.
Indicatorul credite nete/depozite a atins 65,6% la 30 septembrie 2018 (de la 62,8% la 31 decembrie 2017 şi 65,7% la 30 septembrie 2017) pentru Bancă şi 69% la nivel de Grup, incluzând şi creanţele din leasing financiar (de la 66% la 31 decembrie 2017 şi 69% la 30 septembrie 2017).
„Pe parcursul primelor nouă luni ale anului 2018, Grupul BRD şi-a consolidat creşterea veniturilor pe categoriile principale. Venitul net bancar s-a îmbunătăţit în continuare, cu 11,1% faţă de perioada similară a anului trecut, graţie creşterii solide a veniturilor nete din dobânzi, a veniturilor nete din comisioane şi a celorlalte categorii de venituri. Veniturile nete din dobânzi au fost mai mari cu 15,5%, susţinute de creşterea volumelor pe segmentul retail, cât şi de ratele de dobândă la lei mai mari (media ratei ROBOR 3M de 2,64% în primele nouă luni ale anului 2018 faţă de 0,88% în primele nouă luni ale anului 2017). Veniturile nete din comisioane au
crescut cu 3,1% datorită volumului mai mare de tranzacţii, activităţii dinamice de carduri şi veniturilor în creştere din servicii de custodie şi asigurări. Categoria Alte venituri bancare a crescut cu 7,1% în principal datorită creşterii rezultatului din tranzacţionare”, se mai arată în documentul Grupului.
Cheltuielile operaţionale au consemnat un avans de 3,9% faţă de primele nouă luni ale anului 2017, pe seama creşterii cu 9,4% a cheltuielilor cu personalul ca urmare a ajustării pachetelor salariale în contextul presiunilor salariale de pe piaţa muncii, precizează sursa citată.
Indicatorul cost/venit a scăzut cu 3,4 puncte procentuale, ajungând la 48,2%.
Calitatea activelor a continuat să se îmbunătăţească, în condiţiile în care rata NPL (credite neperformante, n.r.) a fost în scădere la 5,8% la sfârşitul lunii septembrie 2018 faţă de 8,1% la sfârşitul lunii septembrie 2017 iar gradul de acoperire cu provizioane a fost de 73,1% faţă de 75%, se mai menţionează în Raport.
La 30 septembrie 2018, Banca avea 745 agenţii, care asigură distribuţia produselor şi a serviciilor sale pe întreg teritoriul ţării.
BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare.