Grupul care deține Tottenham Hotspur va injecta în club 150 de milioane de lire sterline

Grupul britanic ENIC, care deţine clubul englez de fotbal Tottenham Hotspur, a decis o injecţie de capital de 150 de milioane de lire sterline, cu scopul de a ajuta echipa antrenată de Antonio Conte să lupte pentru trofee după ce şi-a asigurat revenirea în Liga Campionilor în sezonul viitor, informează Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 25 mai 2022, 18:29
Grupul care deține Tottenham Hotspur va injecta în club 150 de milioane de lire sterline

ENIC, deţinut de omul de afaceri britanic Joe Lewis, în vârstă de 85 de ani, a anunţat majorarea de capital pentru clubul ce a terminat pe locul patru în Premier League în acest sezon.

„Injecţia de capital oferă clubului din Premier League o mai mare flexibilitate financiară şi capacitatea de a investi în continuare pe teren şi în afara lui”, a indicat Spurs.

Formaţia pregătită de Antonio Conte şi-a asigurat revenirea în cea mai importantă competiţie europeană intercluburi după ce a învins-o cu 5-0 duminică pe Norwich City în ultima etapă a sezonului.

Tehnicianul italian, care a preluat-o pe Spurs în noiembrie, a spus de mai multe ori că lotul trebuie întărit dacă echipa vrea să lupte pentru cele mai importante trofee. Potrivit presei britanice, clubul este dispus acum să cheltuiască sume importante pentru a-i face pe plac lui Conte.

„Livrarea unei arene de talie mondiala a fost întotdeauna un element cheie în generarea de venituri diversificate, pentru a ne permite să investim în echipe şi să ne susţinem ambiţiile de a concura constant la cel mai înalt nivel al fotbalului european. Capitalul suplimentar de la ENIC va permite acum noi investiţii în club într-un moment important”, a declarat preşedintele lui Spurs, Daniel Levy.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se vor stabili detaliile
Schema de prețuri plafonate la energie și gaze va continua cel puțin trei luni după 31 martie. Pâna la 1 februarie se ...
Unul dintre scenariile de lucru aflate pe masă este păstrarea schemei de compensare-plafonare şi după 1 aprilie 2025, iar o decizie finală va fi luată până pe 1 februarie, a declarat într-o......
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va cere Bruxelles-ului prelungirea cu 3 ani a termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune
România va solicita Comisiei Europene (CE) prelungirea cu 2-3 ani a termenelor de exploatare a centralelor pe cărbune, ...
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
CNAIR a atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate privind construirea a patru poduri pentru Râul Prut
Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere a desemnat astăzi căștigătoare firma Like Consulting S.R.L. ...
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Wizz Air introduce începând din luna aprilie un nou zbor de la Cluj-Napoca spre Castellón (Spania)
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi că va opera o nouă nouă rută internațională din Cluj-Napoca spre ...