Grupul ceh CEZ va alege până la sfârșitul anului compania care îi va furniza zece reactoare modulare mici (SMR)

Grupul ceh de utilităţi CEZ a anunţat marţi că va selecta, până la finele anului, un partener care îi va furniza şi pune în funcţiune până la zece reactoare modulare mici (SMR), informează AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 10 sept. 2024, 17:21
Grupul ceh CEZ va alege până la sfârșitul anului compania care îi va furniza zece reactoare modulare mici (SMR)

Compania controlată de statul ceh are de ales între grupul american Westinghouse, cel americano-japonez GE Hitachi şi grupul britanic Rolls-Royce, a dezvăluit purtătorul de cuvânt de la CEZ, Ladislav Kriz.

Grupul francez EDF „era şi el în cursă, dar s-a retras în luna ianuarie, deoarece a decis să schimbe tehnologia”, a precizat Ladislav Kriz. Acesta a adăugat că grupul ceh CEZ intenţionează să instaleze până la zece reactoare de tip SMR, până în 2050.

CEZ, companie care exploatează centralele nucleare de la Temelin şi Dukovany, a anunţat anul trecut că intenţionează să pornească primul reactor de tip SMR la centrala de la Temelin în anul 2032.

Comparativ cu reactoarele nucleare convenţionale, cele de tip SMR sunt relativ simplu de construit, deoarece sistemele şi componentele lor pot fi asamblate în uzine şi transportate sub formă de unitate completă până la locul unde urmează să fie instalate. De asemenea, reactoarele modulare mici sunt mai accesibile decât reactoarele mari şi au un risc mai mic de accident grav.

Energia nucleară produsă la Temelin şi Dukovany reprezintă aproximativ 30% din producţia totală de electricitate a Cehiei, ţară membră a UE cu 10,9 milioane de locuitori. Ponderea energiei nucleare în mixul energetic al Cehiei ar urma să ajungă la 50%, odată cu închiderea treptată a centralelor pe cărbune, în cadrul tranziţiei energetice spre surse mai verzi.

În luna iulie, CEZ a anunţat că grupul sud-coreean KHNP a câştigat licitaţia pentru construcţia a două noi reactoare nucleare convenţionale la centrala de la Dukovany, un contract cu o valoare de aproape nouă miliarde dolari. La finalul analizei ofertelor, KHNP şi-a devansat rivalii EDF şi Westinghouse, însă cele două firme au anunţat recent că vor contesta rezultatul licitaţiei. Grupul ceh intenţionează să pornească primul reactor nou de la KHNP în anul 2036.

În România, proiectul SMR Doiceşti vizează dezvoltarea primei centrale nucleare cu tehnologie SMR NuScale Power din Europa.

Recent, Nuclearelectrica şi RoPower Nuclear, compania de proiect dedicată reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti, au semnat cu Fluor Corporation contractul Front-End Engineering and Design Faza 2 (FEED 2), în cadrul summit-ului Parteneriatul pentru cooperare transatlantică în domeniul energiei şi climei (P-TECC).

Centrala SMR de la Doiceşti va ajuta România să evite 4 milioane de tone de emisii de CO2 pe an.

Te-ar mai putea interesa și
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
SUA revizuiesc calendarul livrărilor pentru a elibera mai multe sisteme Patriot pentru Ucraina
Administraţia preşedintelui Donald Trump revizuieşte calendarul transferului sistemelor de apărare antiaeriană Patriot, astfel încât Germania să poată transfera rapid două sisteme către......
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Therme poate începe să vândă energia electrică pe care o produce în nordul Bucureștiului. Își ia licență
Firma care operează complexul de wellness Therme din nordul Bucureștiului urmează să primească licența de exploatare ...
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, iar incertitudinile rămân ridicate
FMI atenționează că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze perspectivele economiei mondiale, ...
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat, vineri, că riscurile legate de tensiunile comerciale continuă să afecteze ...
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Taxele vamale anunțate de Trump determină producătorii greci de ulei de măsline să caute clienți pe alte piețe
Tarifele vamale de 30% asupra produselor europene, anunţate de preşedintele american Donald Trump, au stârnit fiori în ...