Grupul clienţilor cu credite în franci propune conversia la 2,8 lei/franc, avantajos şi pentru clienţi şi pentru bănci

Economica.net
11 02. 2015
franci_elvetieni_098765_56761700

‘Deşi proiectul de lege înaintat de Grupul nostru solicită conversia la cursul istoric plus maximum 20%, suntem flexibili şi dispuşi să ne modificăm solicitarea spre următorul prag care anulează acest risc pentru bănci (riscul de a înregistra pierderi – n. r.), atâta timp cât soluţia diminuează în mod real pierderea clienţilor. Din calculele noastre, un curs de 2,8 lei/franc îndeplineşte ambele condiţii de mai sus’, se precizează într-un comunicat de presă al Grupului.

Organizaţia, care are aproximativ 22.000 de membri, susţine că nu îşi doreşte o soluţie care să împovăreze bugetul de stat, ci o soluţie prin care responsabilitatea să se împartă între bănci (principalii responsabili) şi clienţi, scrie Agerpres.

Referitor la informaţiile potrivit cărora băncile ar înregistra pierderi ‘colosale’ în cazul conversiei la alt curs decât cel al pieţei, reprezentanţii Grupului susţin că, în cazul băncilor, pierderile ar apărea atunci când recuperează de la client mai puţin decât au împrumutat acestuia.

‘Pierderile cu care ameninţă BNR, ARB şi reprezentanţii instituţiilor bancare se referă la pierderi din potenţialul câştig, nu la pierderi în adevăratul sens economic. Dacă aplicăm acelaşi exerciţiu pentru consumator, însă, vom realiza că debitorul suferă deja o pierdere reală, aşa cum este ea descrisă în DEX sau în orice manual de contabilitate. Ratele în lei s-au dublat de la contractarea creditelor!’, se mai arată în comunicatul citat.

Reprezentanţii Grupului pledează în continuare pentru o soluţie legislativă în locul negocierii dintre client şi bancă, pentru că ei consideră că este ‘un abuz să îi ceri unei persoane fizice, fără pregătire juridică sau de negociere să discute/ negocieze cu o întreagă echipă a unei bănci, care are în spate pregătire juridică, tehnică de negociere, pregătire financiară şi tehnici de vânzare’.

‘Oamenii sunt deja în incapacitate de plată şi negocierile individuale durează minimum două luni. Băncile răspund în termen de 30 de zile la prima cerere şi apoi urmează aşa zisa negociere. Nu există timp din partea clienţilor, iar băncile nu au motive să se grăbească’, se precizează în comunicat.