Grupul de Lucru Articolul 29 cere WhatsApp să oprească transmiterea datelor utilizatorilor săi cu Facebook

Serviciul de mesagerie WhatsApp a fost avertizat de asociaţia autorităţilor statelor membre UE pentru protejarea datelor cu caracter personal (Grupul de Lucru Articolul 29) să oprească transmiterea datelor utilizatorilor săi către compania Facebook, scriu sâmbătă BBC News şi The Guardian. 
Economica.net - S, 29 oct. 2016, 08:06
Grupul de Lucru Articolul 29 cere WhatsApp să oprească transmiterea datelor utilizatorilor săi cu Facebook

Grupul de Lucru Articolul 29 a indicat că autorităţile statelor membre UE de reglementare în domeniu au îngrijorări serioase privind schimbările survenite în politica de confidenţialitate a WhatsApp în baza cărora se face transferul datelor utilizatorilor către compania Facebook.

Într-o scrisoare adresată WhatsApp, asociaţia cere oprirea operaţiunii până când se va stabili că prin aceste schimburi de date nu se încalcă reglementările europene în materie.

Cei de la WhatsApp au transmis prin intermediul unei purtătoare de cuvânt că vor coopera cu autorităţile de protecţie a datelor cu caracter personal pe marginea îngrijorărilor exprimate şi vor rămâne angajaţi în respectarea legilor europene în vigoare.

În luna august a acestui an WhatsApp a anunţat că începe schimbul de date despre utilizatorii săi cu gigantul Facebook, care a cumpărat serviciul de mesagerie în 2014 pentru 19 miliarde de dolari. La momentul anunţării schimbului de date WhatsApp a explicat că această modificare a politicii sale are rolul de a oferi mai multe posibilităţi de comunicare pentru utilizatori săi prin propunerea unor utilizatori relevanţi cu care să fie extinsă comunicarea. Măsura a fost criticată public de numeroşi utilizatori care au reamintit WhatsApp că îşi asumase anterior faptul că va rămâne un serviciu independent de noul său proprietar, Facebook.

Mai multe organisme de protecţie a datelor cu caracter personal din state membre ale Uniunii Europene au declanşat anchete asupra modalităţii de partajare a datelor utilizatorilor WhatsApp cu gigantul Facebook. Recent, autorităţile din Germania au cerut Facebook să înceteze să mai colecteze datele utilizatorilor serviciului de mesagerie WhatsApp şi să le şteargă pe cele deja stocate, conform theguardian.com.

Te-ar mai putea interesa și
Rolls Royce SMR ar putea exporta şase reactoare nucleare modulare în Cehia
Rolls Royce SMR ar putea exporta şase reactoare nucleare modulare în Cehia
Marea Britanie şi Cehia au anunţat că vor colabora pentru a explora oportunităţile legate de reactoarele modulare mici (SMR), un parteneriat în urma căruia afacerea SMR a Rolls Royce ar putea......
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, deţinută de Musk
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, ...
Departamentul Apărării Statelor Unite a încheiat luni contracte de până la 200 de milioane de dolari fiecare cu marile ...
Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid
Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid
Peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele 6 luni ale acestui an în ...
Bucureștiul și nouă județe sub Cod galben de caniculă până joi dimineața
Bucureștiul și nouă județe sub Cod galben de caniculă până joi dimineața
Nouă județe și Municipiul București sunt vizate de o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic, până ...