Grupul Dr. Fischer mizează pe afaceri de 12,62 de milioane de lei în anul 2022, cu aproape 20% mai mari decât cele din 2021, şi îşi concentrează vânzările către export

Grupul Dr. Fischer, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa de tehnică dentară din România, vizează realizarea unui cifre de afaceri nete de 12,62 de milioane de lei în anul 2022, cu 19,48% mai mare decât cea obţinută în anul 2021. Grupul Dr. Fischer se aşteaptă să obţină profitabilitate netă de 24,7% la finalul anului 2022, cu peste 11 puncte procentuale mai mare decât cea realizată în anul 2021, se arată în proiectul de buget consolidat al grupului Dr. Fischer, consultat de Economica.net. Grupul Dr. Fischer continuă extinderea vânzărilor către export în următorii ani. „Inflația la nivel global, creșterea succesivă a dobânzilor-cheie la nivel național și internațional determină grupul să își mențină viziunea de a dezvolta cât mai mult sectorul de export și de a-și lărgi plaja de desfacere pe piaţa europeană”, spun oficialii grupului.