Grupul Ford estimează că va înregistra pierderi în acest an, dar are suficiente lichidități pentru a rezista în acest

Ford a anunţat că se aşteaptă să raporteze pierderi anuale în 2020, dar dispune de ample lichidităţi pentru a se descurca în acest an, chiar dacă cererea pe plan global va scădea şi mai mult sau dacă pandemia de coronavirus (COVID-19) va duce la mai multe închideri ale fabricilor, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 31 iul. 2020, 13:06
Grupul Ford estimează că va înregistra pierderi în acest an, dar are suficiente lichidități pentru a rezista în acest

Producătorul auto american a precizat că în 27 iulie a achitat 7,7 miliarde de dolari din facilitatea de creditare reînnoibilă automat (revolving), de 15,4 miliarde de dolari.

Anunţul Ford vine după ce compania a raportat profit trimestrial, datorită investiţiei Volkswagen AG, care a compensat pierderile cauzate de efectele pandemiei.

Luna trecută, Volkswagen a finalizat investiţia de 2,6 miliarde de dolari la Argo, divizia Ford pentru servicii de mobilitate şi conducere autonomă, care este acum controlată în comun de alianţa celor doi producători auto. Argo este evaluat acum la 7,5 miliarde de dolari.

„Execuţia solidă ne permite să livrăm rezultate financiare mult mai bune decât ne aşteptam în urmă cu doar trei luni”, a afirmat directorul genera al Ford, Jim Hackett.

Ford se aşteaptă acum la un profit înainte de taxe între 500 de milioane şi 1,5 miliarde de dolari în trimestrul trei şi la pierderi în trimestrul patru.

Costurile operaţionale pentru restructurarea pe plan global vor totaliza anul acesta între 700 de milioane şi 1,2 miliarde de dolari, în scădere faţă de 3,2 miliarde de dolari în 2019, a informat grupul american.

De asemenea, Ford a anunţat că are peste 150.000 de rezervări pentru noul Bronco, ce va fi lansat în trimestrul patru.

Ford a încheiat trimestrul doi cu aproape 40 miliarde de dolari în numerar şi ar trebui să menţină sau să-şi depăşească ţinta de a avea un sold disponibil de 20 miliarde de dolari pentru restul acestui an, chiar dacă cererea pe plan global va scădea şi mai mult sau dacă pandemia va duce la mai multe închideri ale fabricilor, consideră analiştii.

În trimestrul doi din 2020, Ford a înregistrat un profit net 1,1 miliarde de dolari, sau 0,28 dolari pe acţiune, faţă de un profit de 100 milioane de dolari, sau 0,04 dolari pe acţiune, în urmă cu un an.

Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
China trece rapid la vehiculele electrice, Europa avansează într-un ritm mai lent. România rămâne în urmă, iar programul „Rabla” este blocat
China trece rapid la vehiculele electrice, Europa avansează într-un ritm mai lent. România rămâne în urmă, iar programul ...
„Revoluția vehiculelor electrice” este în plină desfășurare, flotele crescând în întreaga lume, dar drumul de parcurs nu este lipsit de obstacole. China este lider mondial în adoptarea......
Curtea Constituţională din Germania permite bazei aeriene americane din Ramstein să sprijine atacurile cu drone
Curtea Constituţională din Germania permite bazei aeriene americane din Ramstein să sprijine atacurile cu drone
Curtea Constituţională a Germaniei a respins marţi o plângere constituţională privind responsabilitatea legală a guvernului ...
Decizie definitivă – Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor de vânzare pentru produsele marca „Claas”. Consiliul Concurenţei a câştigat procesul
Decizie definitivă – Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea ...
Companiile Claas Regional Center Europe şi Claas Global Sales au încălcat Legea Concurenţei prin fixarea preţurilor ...
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
De ce să aștepți? Investește acum într-un apartament finalizat în AXXIS Nova Resort & SPA
Oportunitățile vin și pleacă, însă, dacă nu luați o decizie rapidă, este foarte probabil să pierdeți anumite avantaje ...