Grupul Grampet a intrat într-un consorţiu care va deschide ruta navală între porturile Constanţa şi Batumi/Poti

Economica.net
23 10. 2019
static_08725400

Potrivit unui comunicat al Grupului Grampet, acordul reprezintă încă un pas prin care companiile membre ale Asociaţiei Middle Corridor – Ruta de Transport Internaţional Trans-Caspică vor colabora pentru a intensifica fluxul de mărfuri de-a lungul acestei rute.

„La un an de la aderarea noastră la Asociaţia Middle Corridor, reuşim să activăm ruta navală Batumi/Poti – Constanţa, care are un rol foarte important pentru tranzitul de marfă Asia-Europa. Este, practic, ultima verigă care lipsea din lanţul Middle Corridor. Totodată, acordul de la Tbilisi ne aduce mai aproape de obiectivul nostru declarat de a inaugura primele transporturi feroviare de marfă dintre China şi Europa de Vest, cu tranzit prin România”, a declarat Gruia Stoica, preşedintele Grampet Group.

La rândul său, Sorin Chinde, vicepreşedintele Diviziei de Transport a Grupului Grampet, afirmă că lipsa unei conexiuni navale directe între porturile georgiene şi Constanţa a fost până acum un obstacol major în atragerea de transporturi pentru Europa pe această rută.

„Rutele alternative, care trec prin Istanbul sau Pireu, sunt necompetitive, pentru că au un timp de tranzit de 12 – 24 de zile. Odată lansată o legătură permanentă şi periodică între porturile din Georgia şi România, putem reduce acest timp de tranzit cu 5 zile dus/5 zile întors, astfel încât timpul de tranzit între porturile georgiene şi Constanţa se reduce la 2 zile”, a adăugat Chinde.

Conform Acordului, consorţiul va opera o navă cu o capacitate de 144 TEU (Twenty-foot Equivalent Unit) sau 72 FEU (Forty-foot Equivalent Unit), care va derula transporturi de trei ori pe lună.

Echipa de management a consorţiului va fi formată din: Gruia Stoica – preşedintele Grampet Group, Lasha Akhalbedashvili – director GR Logistics & Terminals LLC şi Azer Mammedov – director general ASCO Logistic CJSC.

În luna iunie a acestui an, Grupul Grampet – Grup Feroviar Român (GFR) şi NMSC Kazmortransflot LLP, operatorul naval de stat al Republicii Kazahstan, au semnat un Memorandum de Colaborare în cadrul aceluiaşi proiect.

GR Logistics & Terminals, o filială a companiei JSC Georgian Railway fondată în anul 2009, oferă servicii de transport internaţional de marfă pe cale feroviară şi maritimă – transport de containere şi vagoane, servicii de manevră, servicii vamale, stocare etc. Compania operează două terminale de containere în porturile Poti şi Tbilisi.

ASCO Logistic CJSC (the Azerbaijan Caspian Shipping Closed Joint-Stock Company) a fost înfiinţată prin fuziunea celor mai mari două flote din Republica Azerbaidjan, respectiv cea operată de compania naţională de transport maritim şi de producătorul naţional de petrol. Compania operează două şantiere navale, flote comerciale şi facilităţi de suport offshore.

Grupul Grampet – Grupul Feroviar Român este cel mai mare operator privat de transport feroviar de marfă şi logistică din România şi Europa Centrală şi de Sud-Est şi prima companie europeană care s-a alăturat Asociaţiei Middle Corridor – Ruta de Transport Internaţional Trans-Caspică, în septembrie anul trecut.