Grupul Happy Tour a avut afaceri de 94 de milioane de euro în 2015. Ce spune şeful grupului despre vânzarea Prestige Tours

26 01. 2016
travel_53131400

Afacerile agenţiei de turism Happy Tour au crescut în 2015 cu 16%, iar numărul clienților business ai grupului s-a majorat cu 23%. Happy Tour furnizează servicii de călătorie pentru mai multe companii din domenii precum comunicații, retail, energie, FMCG, auto şi agricultură, iar acest segment reprezintă 66% din businessul total. 

„Am crescut mult pe acest segment anul trecut, dar mai ales în utlima lună. Din păcate, unul dintre colegii noştri din piaţă (Perfect Tour – nr.) a trecut printr-o situaţie problematică. O parte din clienţii lor au venit la noi, dar nu majoritatea. Alte companii sunt în negocieri şi cu noi, dar şi cu alţi turoperatori”, a declarat Javier Garcia del Valle, CEO Happy Tour Group.

Creşteri s-au înregistrat şi pe partea de călătorii, segment ce reprezintă 34% din afacerile companiei. Numărul turiştilor a fost 20% mai mare decât în 2014, iar cei mai mulți au ales destinații precum Turcia, Grecia și Spania. Charterele efectuate de turoperatorul gruplui, Prestige Tours, au înregistrat în 2015 un grad de ocupare de 93%, în creştere de la 80-82% faţă de 2014.

Întrebat de ECONOMICA.NET dacă Prestige Tours mai face parte din grupul Happy Tour, în urma informaţiilor publicate de Profit.ro, potrivit cărora fondul de investiţii GED a vândut agenţia către turoperatorul turc Calypso Tour, Javier Garcia del Valle spune că „Prestige este încă parte din Happy Tour Group. Vrem să vindem companiile, le vom vinde, dar astăzi (26 ianuarie 2016 – nr.) Happy Tour deţine Prestige Tours”. 

De asemenea, rezervările online în cadrul grupului au crescut în 2015 cu peste 250%. În plus, anul trecut, grupul a decis majorarea capitalului social al Happy Tour, la peste trei milioane de euro.

”Ne-am dezvoltat business-ul bazându-ne pe tehnologie de ultimă oră, în care am investit milioane de euro. Ne-am dorit să răspundem celor mai complexe nevoi de călătorie ale turiștilor noștri, fie că vorbim de angajații din companii sau oamenii care-și organizează vacanțele prin intermediul grupului nostru. Clienții noștri sunt în centrul întregii activități a companiei”, mai spune Javier Garcia del Valle. 

Happy Tour Group este cel mai mare grup de turism din România, cu afaceri exclusiv în turism. Din grup fac parte Happy Tour, agenția de turism online Paravion și turoperatorul Prestige Tours. La nivel național, grupul are peste 84 agenții afiliate Happy Tour. În prezent, Happy Tour Group are aproximativ 160 de angajați.