Grupul Hyundai, vânzări mai mari decât Renault pe piața europeană
Raportul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) pentru luna februarie arată că în primele două luni ale acestui an au fost înmatriculate în Europa (UE + EFTA + Marea Britanie) 1.626.350 autoturisme, cu 3,9% mai puține decât în perioada similară din 2021.
Din totalul acestora, 399.173 autoturisme au fost comercializate de mărcile grupului Volkswagen, iar 320.662 de cele ale grupului Stellantis.
Pe poziția a treia în clasamentul marilor grupuri auto se află, după primele două luni din 2022, Hyundai (Hyundai, Kia) cu 160.947 unități. Grație unei creșteri cu nu mai puțin de 30,5%, grupul din Coreea de Sud a depășit mult mai titratul grup european Renault (Renault, Dacia, Alpine , Lada) care a comercializat doar 147.864 de unități, în scădere cu 2,4% față de perioada similară din 2021.
Poziția a cincea este ocupată de Toyota (Toyota, Lexus), cu 122.578 unități și o creștere cu 8,9%.
Marca autohtonă Dacia, deținută de grupul Renault, a comercializat în perioada menționată 63.294 de unități, în creștere cu 16,4% față de primele două luni din anul precedent.
Cu o cotă de 3,9% din piața europeană, Dacia se află peste mărci mult mai cunoscute și cu tradiție precum Fiat (3,6%), Citroen (3,6%), Seat (3,1%), Volvo (2,4%) sau Nissan (1,8%).
Mărcile cu cele mai mari vânzări pe piața din Europa au fost, în lunile ianuarie și februarie din 2022, Volkswagen (164.057 unități), Toyota (116.455 unități), Peugeot (102.671 unități), BMW (92.539 unități) și Mercedes-Benz (91.528 unități).
Următoarele mărci din Top 10 sunt, în ordine, Skoda (86.357 unități), Kia (86.286 unități), Audi (85.092 unități), Renault (83.994 unități) și Ford (75.976 unități).
Citește și:
– Piața auto din România, cea mai mare creștere din UE în primele două luni din 2022