Grupul industrial ThyssenKrupp și-a modificat în sus previziunile sale financiare pentru acest an
Thyssenkrupp Steel Europe, al doilea producător de oţel european, a înregistrat în trimestrul patru din 2020 un profit operaţional ajustat de 20 milioane de euro, faţă de pierderi de 127 de milioane de euro în urmă cu un an. La nivelul grupului, profitul operaţional ajustat s-a situat la 78 de milioane de euro.
„Într-un mediu care continuă să fie nesigur, am avut un trimestru bun: observăm semne ale redresării economice, iar măsurile noastre de îmbunătăţire a performanţei îşi arată roadele”, a afirmat directorul general Martina Merz.
La Bursa de la Frankfurt, acţiunile ThyssenKrupp au urcat miercuri cu 7,1%, cel mai ridicat nivel din ultimul an.
În acest an fiscal, divizia de metalurgie ThyssenKrupp ar urma să fie aproape de a atinge pragul de rentabilitate, faţă de pierderi de milioane de euro aşteptate anterior.
ThyssenKrupp Steel Europe va renunţa la 3.000 de angajaţi dar a avertizat că ar putea urma şi alte concedieri.
În decembrie, Liberty Steel Group a anunţat o ofertă indicativă neobligatorie pentru preluarea ThyssenKrupp Steel Europe. Un acord ar combina al patrulea şi al doilea producător de oţel din Europa şi ar marca cea mai recentă încercare de consolidare pe scară largă, după ce planificata societate mixtă dintre ThyssenKrupp şi Tata Steel a fost blocată în 2019.
Analiştii Deutsche Bank estimează că în urma unui acord între Liberty Steel şi ThyssenKrupp s-ar realiza economii de 200 – 300 de milioane de euro, iar obstacolele autorităţilor de reglementare ar fi mai reduse decât în cazul altor tranzacţii potenţiale pe care le-ar putea realiza grupul german cu Salzgitter sau Tata Steel.
Miercuri, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au anunţat că în 12 martie Consiliul de supervizare al Thyssenkrupp ar urma să decidă dacă va fi vândută divizia de metalurgie.
Activă pe plan global, Liberty Steel are o capacitate anuală de producţie de 13 milioane de tone în Europa, 72% din volumul total, şi are 17.000 de angajaţi pe continent, faţă de aproximativ 27.000 de angajaţi în domeniul metalurgiei ai Thyssenkrupp.
Directorul general al ThyssenKrupp, Martina Merz, a anunţat recent că firma ia în considerare toate opţiunile pentru această divizie, inclusiv vânzarea unei participaţii Guvernului german.
Grupul ThyssenKrupp este prezent şi în România prin toate cele cinci divizii ale sale, respectiv metalurgie, auto, ascensoare, bunuri industriale şi servicii.