Grupul irlandez CRH este interesat de achiziţionarea activelor Lafarge şi Holcim

Economica.net
23 01. 2015
lafargeholcim_42288800

Anunţat în 2014, proiectul privind fuziunea dintre Holcim şi Lafarge va da naştere celui mai mare producător mondial de ciment, cu o cifră de afaceri de 34 de miliarde de euro (44 miliarde de dolari). Lafarge şi Holcim se aşteaptă ca tranzacţia să fie finalizată în primul semestru din 2015 şi au dat asigurări că vor continua negocierile în mod susţinut pentru vânzarea activelor, scrie Agerpres.

Compania irlandeză concurează astfel cu fondul de private equity Blackstone, care conduce consorţiul interesat de achiziţionarea activelor pe care rivalele Lafarge şi Holcim trebuie să le vândă pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare în vederea realizării fuziunii.

CRH ar putea apela la acţionării săi pentru a finanţa tranzacţiile. ‘Dacă vor fi realizate astfel de achiziţii, probabil vor fi finanţate cu numerarul de care dispunem în prezent, cu o emisiune de acţiuni şi de obligaţiuni’, a anunţat grupul irlandez.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că CRH este văzut ca principalul ofertant pentru activele Lafarge şi Holcim deoarece a prezentat cea mai substanţială ofertă, de şase miliarde de euro.

Consorţiul Blackstone, care include şi compania Cinven şi fondul canadian de pensii CPP, a făcut o ofertă de 5,5 miliarde de euro, susţin sursele.

Alte părţi interesate ar fi un consorţiu alcătuit din fondul de private equity CVC, fondurile suverane de investiţii Abu Dhabi Investment Authority (ADIA) şi GIC din Singapore.

‘Lafarge şi Holcim nu au ales un consorţiu cu care să desfăşoare negocieri exclusive, o astfel de decizie ar putea fi anunţată în următoarele zile’, susţin sursele.

Lafarge şi Holcim au primit iniţial peste 60 de oferte preliminare pentru activele ce trebuie vândute dar multe companii, cum ar fi grupul KKR, Italcementi sau Sabanci (Turcia) vor să cumpere numai unele active, în timp ce interesul celor doi producători de ciment este să vândă integral pentru a nu exista riscul să rămâne cu active nevândute.

Lafarge va renunţa la toate operaţiunile sale de afaceri din Germania şi România, a anunţat UE. Holcim trebuie să vândă subsidiara din Slovacia, Cehia, unele active din Spania şi majoritatea activităţilor din Franţa. Totuşi, companiile vor putea păstra fabrica Holcim din Altkirch în Franţa.

Holcim a intrat în România în 1997 şi, în prezent, deţine două fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleşd, o staţie de măcinare la Turda, 19 staţii ecologice de betoane, cinci staţii de agregate şi un terminal de ciment în Bucureşti. Compania are aproximativ 1.100 de angajaţi.

În România, Lafarge produce materiale de construcţii de peste 15 ani şi activează în sectorul de ciment, agregate şi betoane cu 40 de amplasamente industriale, unde operează peste 1.000 de angajaţi sau colaboratori.