Grupul Iulius aduce Burger King în complexele sale comerciale din Iași și Timișoara
Din primul trimestru al acestui an, Burger King, unul dintre cele mai mari lanțuri de restaurante cu servire rapidă din lume, va fi prezent în reţeaua naţională dezvoltată de Iulius.
Restaurantul Burger King din ansamblul urbanistic Palas, situat în centrul Iaşului, a fost inaugurat pe 18 ianuarie 2024 şi este prima locație pe care retailerul a deschis-o în rețeaua naţională dezvoltată de compania Iulius. Următoarea inaugurare va fi la parterul clădirii de birouri United Business Center 1 din ansamblul mixt Iulius Town Timișoara, în primăvară.
Unitatea este dispusă pe o suprafață de peste 300 mp şi are o capacitate de 90 de locuri. Accesul se face atât din exterior, dinspre parcul Palas, cât și din interiorul mall-ului. În sezonul cald, restaurantul va dispune de o terasă de peste 100 mp, cu vedere spre parcul Palas și Palatul Culturii.
„Segmentul de food & beverage reprezintă o ancoră valoroasă în reţeaua Iulius. Astfel, urăm bun venit și noului partener Burger King, al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume şi unul dintre retailerii cei mai solicitaţi de clienţii noştri, care a ales proiectele mixed-use din Iaşi şi Timişoara pentru continuarea planurilor de expansiune pe care le are în România. Anul 2024 va aduce şi alte noutăţi puternice, care vor reconfirma statutul mall-urilor noastre de lidere de piaţă la nivel regional”, a spus Oana Diaconescu, Head of Leasing Iulius.
„Parteneriatul cu Iulius reprezintă un pas important în strategia noastră de expansiune și consolidare a prezenței Burger King în România. Deschiderea restaurantului din Palas Iași, dar și următoarea inaugurare în Iulius Town Timișoara, sunt dovada angajamentului nostru de a aduce experiența Burger King mai aproape de clienții noștri în centre urbane importante. Aceste noi locații subliniază dorința noastră de a oferi mâncare de calitate și experiențe memorabile. Privim cu entuziasm spre viitor şi avem încredere în potențialul de creștere în aceste zone dinamice”, a declarat Alin Nenciu, Marketing Manager la Burger King România.
Despre Palas Iaşi
Inaugurat în anul 2012, Palas Iaşi reprezintă primul proiect mixed-use realizat în România, în urma unei investiţii în valoare de peste 320 de milioane de euro a companiei Iulius. Situat în centrul Iaşului, Palas include: peste 270 de magazine, şapte clădiri de birouri clasa A (75.600 mp), un centru de evenimente, hotel de 4 stele, restaurante și cafenele tematice, parc de 50.000 mp, carusel, patinoar sezonier și alte facilități de timp liber, precum și cea mai mare parcare subterană din România, cu peste 2.500 de locuri.
Despre Burger King
Înființat în 1954, Burger King este al doilea cel mai mare lanț de restaurante cu servire rapidă din lume. Compania are 11 milioane de clienți pe zi în întreaga lume.