Inaugurarea stației din Franța marchează un pas înainte în angajamentul celor două companii față de dezvoltarea mobilității pe bază de hidrogen în Europa, în conformitate cu Memorandumul de înțelegere semnat de cele două companii în decembrie 2021. Prin acest parteneriat, Grupul IVECO, un pionier în fabricarea de vehicule alimentate cu combustibili alternativi, își propune să promoveze hidrogenul ca un factor crucial pentru tranziția energetică a industriei transporturilor, valorificând expertiza unică a Air Liquide de-a lungul întregului lanț valoric al hidrogenului, de la producție și depozitare până la distribuție.
Stația de la Fos-sur-Mer face parte din proiectul HyAMMED („Hydrogène à Aix-Marseille pour une Mobilitate Ecologique et Durable”) și beneficiază de finanțare din partea franceză. Noua stație face parte și din H2Haul, proiectul european cofinanțat de Clean Hydrogen Partnership. Air Liquide și IVECO au fost printre primii parteneri ai proiectului H2Haul, încă de la lansarea acestuia, în 2019. O a doua stație de mare capacitate (700 bar, 2 tone/zi) dedicată vehiculelor grele va fi instalată în Salon-de-Provence, în 2025 și va avea un potențial de alimentare a unei flote de până la 50 de camioane IVECO cu hidrogen.
„Strategia noastră pentru o mobilitate din ce în ce mai durabilă este centrată pe o abordare neutră din punct de vedere energetic, iar mobilitatea bazată pe hidrogen este un element cheie în acest sens și o privim ca pe o soluție esențială pentru sustenabilitatea transportului rutier pe distanțe lungi. Prin inaugurarea acestei stații dovedim că avem toate capacitățile necesare, atât vehicule, cât și infrastructură de reîncărcare, pentru a construi un adevărat ecosistem de mobilitate bazat pe hidrogen. Prin acest pas strategia IVECO devine realitate. Etapa de astăzi ne permite să consolidăm și mai mult parteneriatul strategic cu Air Liquide, un lider pe scena internațională de tranziție energetică care, la fel ca Grupul IVECO, lucrează pentru a promova o societate mai durabilă”, a susținut Gerrit Marx, CEO Iveco Group.
Participanții la inaugurarea care a avut loc pe 26 iunie 2023 au avut ocazia să viziteze stația de încărcare de mare capacitate (1 tonă/zi) dar și să vadă prototipul unui camion cu pile de combustie marca IVECO. Această soluție de transport pentru transport pe distanțe lungi are un timp de realimentare rapid, la o presiune de 700 de bari.
„Pentru a încuraja utilizarea pe scară largă a hidrogenului ca sursă de alimentare, trebuie să creăm în mod colectiv condițiile pentru ca sectorul să se dezvolte. Este imperativ necesară crearea unei rețele de stații de mare capacitate, suficient de densă pentru a permite producătorilor de vehicule și operatorilor de transport să se angajeze în această tranziție. Proiectul HyAMMED face parte din această abordare: este un prim pas decisiv și lansarea unei ambiții mai mari pe care o împărtășim cu partenerul nostru IVECO”, a declarat Erwin Penfornis, vicepreședinte Hydrogen Energy World Business Line, Air Liquide
Piața globală de alimentare cu hidrogen a fost evaluată la 311,05 milioane de dolari în 2022, estimându-se că până în 2032 va ajunge la o valoare de aproximativ 1,495 de miliarde de dolari, potrivit unui studiu al Precedence Research.
Despre Grupul IVECO
IVECO proiectează, produce și comercializează o gamă largă de vehicule comerciale ușoare, medii și grele, camioane off-road și vehicule pentru aplicații precum misiuni off-road.
Gama extinsă de produse a mărcii include Daily, un vehicul care acoperă segmentul de vehicule cu greutatea de 3,3 – 7,2 tone , Eurocargo de la 6 – 19 tone și, în segmentul greu de peste 16 tone, gama IVECO Way cu IVECO on-road. S-Way, IVECO T-Way off-road și IVECO X-Way pentru misiuni ușoare off-road.
IVECO are aproape 21.000 de angajați la nivel global și gestionează unități de producție în 7 țări din Europa, Asia, Africa, Oceania și America Latină, unde produce vehicule cu cele mai noi tehnologii avansate. 4.200 de puncte de vânzare și service din peste 160 de țări garantează suport tehnic oriunde funcționează un vehicul IVECO.
Lider mondial în gaze, tehnologii și servicii pentru industrie și sănătate, Air Liquide este prezent în 73 de țări cu aproximativ 67.100 de angajați și deservește peste 3,9 milioane de clienți și pacienți. Oxigenul, azotul și hidrogenul sunt molecule mici esențiale pentru viață, materie și energie. Ele întruchipează teritoriul științific al Air Liquide și au fost în centrul activităților companiei încă de la crearea acesteia în 1902.
Veniturile Air Liquide s-au ridicat la peste 29,9 miliarde de euro în 2022. Air Liquide este listată la bursa Euronext Paris (compartimentul A) și aparține indicilor CAC 40, CAC 40 ESG, EURO STOXX 50, FTSE4Good și DJSI Europe.