Grupul leton Elko vrea să continue achizițiile pe plan local, după fuziunea cu IT Smart Distribution din 2022, și susține subsidiara din România cu o infuzie de capital

Distribuitorul de produse, soluţii IT şi electronice de consum Elkotech România, subsidiara locală a grupului leton Elko, își majorează capitalul social cu 25 de milioane de lei, potrivit datelor consultate de Economica.net. Finanţarea vizează strategia companiei de a optimiza costurile de operare şi de a permite achiziția altor companii de pe piața locală în următorii ani.
Lidia Neagu - mar, 12 sept. 2023, 22:09
Grupul leton Elko vrea să continue achizițiile pe plan local, după fuziunea cu IT Smart Distribution din 2022, și susține subsidiara din România cu o infuzie de capital

Astfel, capitalul social crește de la 19 milioane de lei la 44 de milioane de lei prin emiterea a 25.030 de părți sociale, cu o valoare nominală de 1.000 de lei, prin compensarea creanțelor certe și lichide deținute de către grupul leton, în calitate de asociat unic.

”În ultimii patru ani, business-ul Elko din România a crescut accelerat, cu o rată medie de creștere anuală de peste 20%. Susținerea creșterii este facută atât local, prin finanțare bancară, cât și prin finanțare de la Elko Group, firma mamă. Compania crește, iar proporțional crește și suma datoriilor, care ar trebui echilibrată prin creșterea capitalului propriu. Prin urmare, Elko Group a decis să capitalizeze împrumutul său. În plus, în 2021, Elko Group a finanțat și achiziția IT Smart Distribution, care, după finalizarea fuziunii, a fost de asemenea capitalizată. În general, capitalizarea împrumutului îmbunătățește situația financiară a bilanțului și economisește costurile cu dobânda”, a declarat Carmen Stanciu, director general Elko România, într-un răspuns pentru Economica.net.

Potrivit acesteia, în următorii ani, strategia Elko în România își propune o creștere, atât organică, cât și prin achiziția altor companii. Reamintim că în 2022, grupul leton a preluat distribuitorul IT Smart Distribution.

”În următorii ani, Elko România își propune creștere, atat organică, cât și prin achiziții.Dezvoltăm din trei în trei ani strategia locală, bazată pe patru piloni principali: clienți, produse, eficientizare și oameni, și ne preocupăm să implementăm și să adaptăm atunci cand este cazul acest plan de acțiuni bine pus la punct. Lucrăm în principal la creșterea portofoliului de produse și soluții, dezvoltarea de noi canale de vânzare, eficientizarea sistemelor și, nu în ultimul rand, dezvoltarea competențelor colegilor din echipă, astfel încât sa le oferim clienților noștri cea mai bună experiență în lucrul cu noi, echipa Elko”, a adăugat Stanciu.

În 2022, afacerile Elkotech România au totalizat 574,96 de milioane de lei, în creștere cu 31,7% față de 2021. Profitul net a urcat cu 49,4%, la 4,33 de milioane de lei, potrivit Termene.ro. Cifra de afaceri a grupului în 2022 s-a ridicat la 1,428 de miliarde de euro.

Elkotech România face parte din Grupul ELKO din 1999. Este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, soluții smart building și smart city – precum și electronice de consum.

Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video).

Grupul ELKO, înființat în 1993 la Riga, este acum unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de larg consum din regiune, reprezentând 350 de producători IT în Europa și Asia Centrală. Compania vinde către circa 10.000 de companii, producători locali de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme și alte companii din diferite sectoare. Elko operează în 31 de țări, cu birouri de vânzări în 13 țări și două centre logistice.

În 2018, ELKO a efectuat o serie de achiziții, dintre care cea mai importantă a fost preluarea companiei Absolut din Rusia. Acest lucru a permis ELKO  să ofere electronice și electrocasnice dedicate locuințelor pe o nouă piață. În Slovacia, WESTech – o subsidiară ELKO Group – a achiziționat acțiuni la comercianții de retail Arašid și MP3.sk, extinzându-și astfel portofoliul de jocuri, console, telefoane mobile și accesorii pentru telefoane.

În România, grupul a achiziționat în 2022, compania IT Smart Distribution, consolidându-şi o poziţie importantă în top 3 jucători pe piaţa de distribuţie IT din România după finalizarea tranzacţiei, conform unui comunicat al companiei, de la acea dată.

Te-ar mai putea interesa și
Charlie Hebdo comemorează cu umor 10 ani de la atacul jihadist care a ucis 12 oameni
Charlie Hebdo comemorează cu umor 10 ani de la atacul jihadist care a ucis 12 oameni
„Cheful de râs nu va dispărea niciodată!", dă asigurări publicaţia satirică Charlie Hebdo, la 10 ani de la atacul jihadist care i-a decimat redacţia, într-un număr special care urmează......
Vremea va fi caldă în București până pe 7 ianuarie. Meteorologii anunță 13 grade
Vremea va fi caldă în București până pe 7 ianuarie. Meteorologii anunță 13 grade
Vremea se va încălzi în Bucureşti, până miercuri dimineaţa, iar temperatura maximă va atinge 13 grade Celsius, arată ...
Hanoi, capitala Vietnamului, a devenit cel mai poluat oraș din lume
Hanoi, capitala Vietnamului, a devenit cel mai poluat oraș din lume
Capitala Vietnamului, Hanoi, a fost acoperită de smog gros în ultimele săptămâni, plasându-o în fruntea listei celor ...
Record pentru turismul din Bulgaria. Câţi străini i-au vizitat pe vecinii de la Sud de Dunăre, în 2024
Record pentru turismul din Bulgaria. Câţi străini i-au vizitat pe vecinii de la Sud de Dunăre, în 2024
Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat un an record în 2024, fiind estimat un nivel de aproximativ 13 milioane ...