Grupul Lufthansa raportează venituri în creștere cu 40% în primele trei luni și se așteaptă la un boom al călătoriilor vara aceasta

03 05. 2023
Lufthansa (2)
Sursa: Oliver Roesler

Grupul Lufthansa și-a îmbunătățit rezultatatele financiare în primul trimestru din acest an față de perioada similară a anului trecut. Grupul a înregistrat un rezultat negativ, însă pierderea din exploatare s-a redus la jumătate, potrivit unui comunicat al companiei. Pierderea netă s-a redus și ea cu 20%, de la 584 milioane de euro, la 467 milioane de euro.

În primul trimestru, numărul de pasageri transportați de companiile din cadrul grupului a fost de 22 milioane de pasageri, față de 13 milioane în primele trei luni din 2021. Capacitatea a fost extinsă semnificativ, la 75% din nivelul de dinaintea crizei în 2019, și asta datorită cererii ridicate susținute și, prin urmare, a fost cu 30% peste nivelul anului precedent.

Cererea va continuă să fie ridicată, potrivit numărului mare de rezervări efecuate pentru lunile de vară.

„Grupul Lufthansa a revenit pe drumul cel bun. După un prim trimestru bun în care am reușit să ne îmbunătățim semnificativ rezultatul, ne așteptăm acum la un boom de călătorii în vară, precum și la un nou record în veniturile noastre din trafic pentru întregul an. Pe rutele cu distanțe scurte și medii, destinate vacanțelor, cererea depășește deja nivelul din 2019″, spune Carsten Spohr, CEO Lufthansa AG.

Din grupulLufthansa fac parte companiile aeriene: Eurowings, Eurowings Discover, Swiss și Edelweiss Air, Austrian Airlines, Brussels Airlines, Lufthansa Cargo și Lufthansa Technik.

La finele lunii martie, grupul avea 112.392, în creștere cu 8% față de primele trei luni din 2021.