Grupul MOL a achiziţionat producătorul de apă minerală Fonte Viva

Economica.net
04 06. 2018
statie_mol_romania_92779100

Potrivit comunicatului, tranzacţia a fost încheiată la 31 mai 2018, iar MOL a achiziţionat compania de la fondatorii acesteia.

‘Fonte Viva a fost înfiinţată în 2002 şi furnizează pe piaţa băuturilor minerale din Ungaria apă minerală şi plată de înaltă calitate extrasă din cadrul puţurilor din Somogyvar. Strategia MOL 2030 are drept scop deschiderea companiei către noi oportunităţi de investiţii în Europa Centrală şi de Est. Grupul MOL va continua să aprovizioneze clienţii existenţi ai Fonte Viva şi va sprijini creşterea ulterioară a companiei’, se menţionează în comunicat.

Grupul MOL are operaţiuni în peste 30 de ţări, aproximativ 26.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Grupul MOL controlează patru rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia şi Croaţia. Compania are, de asemenea, o reţea de aproximativ 2.000 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est, în 9 ţări, din care 215 în România.