Grupul MOL a înregistrat în 2018 o creştere de 10% a rezultatului operaţional, până la 2,69 miliarde dolari

Grupul MOL a anunţat, vineri, că a obţinut, la nivel global, o creştere de 10% a rezultatului operaţional, până la 2,69 miliarde dolari, pe fondul unui preţ mai mare la ţiţei şi gaze naturale. Vânzările retail de carburant din România s-au menţinut la nivelul înregistrat în 2017, potrivit News.ro. 
Economica.net - vin, 22 feb. 2019, 14:13
Grupul MOL a înregistrat în 2018 o creştere de 10% a rezultatului operaţional, până la 2,69 miliarde dolari

„Rezultatul operaţional (Clean CCS EBITDA) a crescut cu 16% în ultimul trimestru, comparativ cu ultimul trimestru din 2017, generând o valoare EBITDA de 2,69 miliarde USD pentru anul 2018. Aceasta reprezintă o creştere de 10% faţă de 2017 şi este semnificativ mai mare comparativ cu ţinta stabilită”, se arată în comunicat.

MOL a continuat să genereze un flux de numerar puternic, de 1,4 miliarde dolari, segmentul Upstream aducând aproape 70% din această sumă. Rezultatul EBITDA al segmentului Upstream a avut cea mai mare contribuţie în cadrul grupului în 2018, de 1,269 miliarde dolari, potrivit companiei.

„Aceasta reprezintă o creştere de 49%, pe fondul unui preţ mai mare la ţiţei şi gaze naturale şi a contribuţiei barililor cu marjă crescută rezultaţi din perimetrul Catcher din Marea Britanie. Pe măsură ce producţia în perimetrul Catcher a atins nivelul de saturaţie, producţia zilnică a portofoliului Upstream în cel de-al patrulea trimestru a fost în medie de aproximativ 115.000 bep, aducând media anuală la nivelul de 111 mii”, se arată în comunicat.

În 2018, vânzările retail de carburant din România s-au menţinut la nivelul înregistrat în 2017. Vânzările retail de motorină au înregistrat o uşoară creştere în 2018 (de 1%) în timp ce vânzările de benzină s-au situat uşor sub nivelul anului precedent.

 

Te-ar mai putea interesa și
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă.  A căzut cu parapanta
A murit iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, singurul om care a sărit din stratosferă. A căzut cu parapanta
Doliu în lumea sportului, după ce Felix Baumgartner s-a stins din viață la 56 de ani. Austriacul a suferit un accident de parapantă în Italia, potrivit RomaniaTV....
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de joi iar ...
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Congo a încheiat un contract de sponsorizare de 40 de milioane de euro cu clubul de fotbal FC Barcelona
Republica Democratică Congo a convenit să achite peste 40 de milioane de euro sub forma unei înţelegeri de sponsorizare ...
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Barcelona își va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră
Municipalitatea din Barcelona a anunţat joi că, până în 2030, îşi va reduce capacitatea de primire a navelor de croazieră, ...