Grupul OMV va majora dividendele, după ce profitul net s-a dublat în 2018

Economica.net
06 02. 2019
omv_vienna_13777500

Conform datelor comunicate de OMV, în 2018 profitul net atribuibil acţionarilor s-a dublat până la 1,438 miliarde euro, iar profitul pe acţiune a urcat de la 1,33 euro la 4,40 euro. Cifra de afaceri a crescut cu 13% până la 22,93 miliarde euro, iar profitul operaţional a crescut cu 23% până la 3,646 miliarde euro.

În aceste condiţii, OMV, companie care în ultimele luni a făcut mai multe achiziţii pentru a se extinde în Asia şi Orientul Mijlociu, va propune acordarea unor dividende în valoare de 1,75 euro pe acţiune, în creştere faţă de 1,50 euro pe acţiune anul trecut.

Pentru 2019, OMV se aşteaptă ca preţul mediu al ţiţeiului Brent să evolueze în jurul valorii de 65 de dolari per baril, faţă de 71 de dolari per baril în 2018. Pe partea de upstream, OMV se aşteaptă ca producţia sa totală să fie de aproximativ 500.000 de barili echivalent petrol pe zi, după o producţie de 427.000 de barili echivalent petrol pe zi anul trecut.

În România, OMV se aşteaptă ca producţia de electricitate a centralei de la Brazi să fie peste cea din 2018.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al OMV Petrom, cu o participaţie de 51,01%, iar Ministerul Energiei deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Upstream (Explorare şi Producţie), Downstream Oil (Rafinare şi Marketing), Downstream Gas (Gaze şi Energie).